Arabia Saudită îşi propune să îmbogăţească uraniu pentru energie nucleară, afirmă noul ministru al energiei
Arabia Saudită îşi propune să îmbogăţească uraniu în viitor pentru alimentarea programului de energie nucleară pe care îl are în plan, a declarat luni noul ministru al energiei, prinţul Abdulaziz bin Salman, transmite Reuters, remarcând că este vorba despre un pas sensibil care ar putea complica implicarea companiilor americane în proiectul saudit.
Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de petrol, a anunţat că vrea să recurgă la îmbogăţirea uraniului pentru a-şi diversifica sursele de energie, dar acest proces deschide şi posibilitatea folosirii în scop militar a materialului astfel obţinut, problemă ce se află în centrul îngrijorărilor occidentale şi regionale în privinţa programului atomic al Iranului.
Avansăm cu prudenţă (...) experimentăm cu două reactoare nucleare, a declarat ministrul energiei, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice la Abu Dhabi, referindu-se la planul de organizare a unei licitaţii pentru primele două reactoare nucleare ale Arabiei Saudite.
Obiectivul final al Riadului este să ajungă la ciclul complet al programului nuclear, inclusiv producerea şi îmbogăţirea uraniului pentru combustibil, a precizat prinţul Abdulaziz bin Salman.
Licitaţia ar urma să aibă loc în 2020, iar firme din SUA, Rusia, Coreea de Sud, China şi Franţa sunt implicate în discuţii preliminare.
Chestiunea îmbogăţirii uraniului constituie însă un subiect de divergenţă cu Washingtonul, mai ales după ce prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a declarat în 2018 că regatul sunnit va dezvolta arme nucleare dacă Iranul, rivalul său musulman, va face acelaşi lucru.
Arabia Saudită a sprijinit campania preşedintelui Donald Trump de presiune maximă asupra Iranului după ce SUA s-au retras din acordul nuclear încheiat în 2015 între Republica islamică şi marile puteri.
Pentru ca firme americane să poată concura pentru proiectul din Arabia Saudită, în valoare de mai multe miliarde de dolari, Riadul ar trebui să semneze un acord cu SUA privind utilizarea tehnologiei nucleare în scopuri paşnice, conform Legii americane privind energia atomică.
Oficiali saudiţi au declarat însă că nu vor semna un acord care ar priva regatul de posibilitatea de a îmbogăţi uraniu sau de a reprocesa combustibil uzat în viitor, ambele potenţiale căi de fabricare a armei nucleare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News