Aqua Parc din Parcul Tineretului nu se va mai construi
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
aqua=parck
aqua=parck

Curtea de Apel București a anulat irevocabil, la cererea Asociației Salvați Bucureștiul, Planul Urbanistic de Detaliu și autorizația de construire pentru investiția Aqua Parc din Parcul Tineretului.

Asociația Salvați Bucureștiul susține că investiția urma să fie realizată pe 53.000 mp în Parcul Tineretului. Peste jumătate din această suprafață urma să fie acoperită cu piscine, restaurante și parcări auto, cu încălcarea interdicției legale de construire pe spațiul verde.

Investiția era, conform autorizației de construire, de 30,5 milioane lei. Conform afirmațiilor investitorilor, în vederea finanțării proiectului a fost acordat un împrumut bancar. Pierderile investitorului sunt de ordinul câtorva sute de mii de euro.

Tribunalul Bucureşti a anulat Planul Urbanistic de Detaliu şi autorizaţia de construire pentru proiectul Aqua Parc din Parcul Tineretului şi pe 4 iulie 2012, atunci putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel