Data actualizării:
Data publicării:

Aproape 50% din persoanele vaccinate cu prima doză în ultimele 24 de ore sunt copii

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Conform datelor furnizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, 1.703 sunt copii de 5-11 ani au fost vaccinați cu prima doză în ultimele 24 de ore.

Un număr de 19.133 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 3.681 reprezintă prima doză, 3.170 - doza a doua şi 12.282 - doza a treia, a informat, sâmbătă, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. În ceea ce privește cetățenii vaccinați cu prima doză, 1703 au fost copii, adică aproape jumătate din numărul total.

Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.422.577 de doze de vaccin pentru 8.067.657 de persoane, 7.973.302 primind schema completă şi 2.370.593 fiind imunizate cu doza a treia.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate şase reacţii adverse, două de tip local şi patru de tip general.

În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.877 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.173 de tip local şi 17.704 de tip general, potrivit Agerpres.

BILANȚ COVID, 29 ianuarie 2022: Peste 30.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 30.168 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.556 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.222 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 29 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.176.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 47.823 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.899.522 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 59.932 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 28.01.2022 (10:00) – 29.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 75 de decese (43 bărbați și 32 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 75 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50- 59 ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 la categoria de vârstă peste 80 ani. 72 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate
comorbidități până în prezent.

Din totalul de 75 de pacienți decedați, 59 au fost nevaccinați și 16 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. 15 dintre pacienții vaccinați care au decedat  prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități (citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel