Data publicării:

Aproape 400 de ventilatoare și 20 de concentratoare vor fi folosite din stocurile UNIFARM. Hotărâre CNSU

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Comitetul Național pentru Situații de Urgență din România a dat astăzi noi Hotărâri. 

Alegeri prezidentiale 2024

396 ventilatoare fixe și mobile și 20 de concentratoare vor fi folosite de către Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din stocurile Companiei Naționale UNIFARM S.A.

Decizia a fost luată astăzi de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Redăm integral Hotărârea

”Având în vedere creșterea exponențială a numărului de persoane infectate cu  virusul SARS-CoV-2 care a determinat supraaglomerarea unităților sanitare și în  special a unităților de primiri urgențe și secțiilor de terapie intensivă cu pacienți ce  au dezvoltat forme severe sau grave și care necesită suport respirator invaziv sau  neinvaziv, 

luând în considerare nevoia imediată de echipamente medicale cu capacitate  de asigurare a suportului respirator din cadrul unităților sanitare și raportat la timpii  de livrare a unor asemenea echipamente prin intermediul unor achiziții publice, 

ținând cont de faptul că la acest moment în stocurile Companiei Naționale UNIFARM S.A există echipamente medicale ce pot fi utilizate pentru asigurarea  asistenței medicale pentru pacienții cu forme severe și grave de COVID-19, 

în considerarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1090 din 06.10.2021  privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10  octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia  pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale Hotărârii  Guvernului nr. 892 din 14.12.1998 privind înființarea Companiei Naționale "Unifarm"  - S.A.,  

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 20 lit. l) și lit. n) din  O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de  Urgență, cu modificările și completările ulterioare,  

în temeiul prevederilor art. 5 și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele  măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu  modificările și completările ulterioare și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național  pentru Situații Speciale de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, 

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE: 

Art.1 - (1) Se abilitează Ministerul Sănătății, în calitatea de autoritate publică  prin care statul își exercită drepturile și obligațiile decurgând din calitatea de acționar  unic al C.N. Unifarm S.A, să dispună măsurile necesare pentru transmiterea în folosință gratuită, de urgență, a unui număr de 396 ventilatoare fixe și mobile și 20 de concentratoare către Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. 

(2) Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru  Situații de Urgență preia temporar în folosință gratuită, la stocurile de urgență  medicală, echipamentele medicale prevăzute la alin. (1) și asigură distribuirea  acestora către unitățile sanitare în funcție de nevoile identificate. 

(3) Echipamentele medicale prevăzute la alin. (1) vor fi transferate ulterior, în  condițiile legii, în proprietatea Departamentul pentru Situații de Urgență prin  Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la stocurile de urgență medicală. 

Art.2 - Remedierea eventualelor daune sau defecțiuni ale echipamentelor  medicale prevăzute la art. 1, va fi realizată de către unitățile sanitare beneficiare.  Art.3 - Prezenta hotărâre se comunică Ministerului Sănătății și  Departamentului pentru Situații de Urgență pentru punere în aplicare și spre  informare tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de  Urgență.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel