Apple Maps în conflict cu Google
Apple maps, unul dintre cele mai utilizate servicii disponibile pe iPhone a devenit victima conflictului cu Google pe piața de telefonie mobilă.
Aplicația de hărți aparținând companiei Apple va fi lansată pe piață în această săptămână, împreună cu iPhone5. Aceasta a fost criticată,însă, deoarece nu oferă informații referitoare la transporturile publice și există situații în care oferă instrucțiuni confuze utilizatorilor.
Sarah Rotman Epps, analist la Forrester Research, a declarat: "Apple consideră că poate oferi clienţilor servicii mai bune decât Google. Dar pe termen scurt Google are o aplicaţie de hărţi mai bună, iar deţinătorii de iPhone vor avea de suferit".
Apple a construit aplicația de navigare în plin război cu Google, care a oferit companiei aplicația Google Maps de la introducerea iPhone în 2007.
Surse apropiate situației spun că Apple a construit o aplicație înlocuitoare pentru că a vrut să restrângă relațiile cu Google, și nu din cauza unor deficiențe ale produsului.
Rivalitatea dintre cele două mari companii s-a născut după ce proprietarul Google a dezvoltat sistemul de operare Android, instalat pe produse ale unor companii concurente precum Samsung Electronics și HTC, rivale iPhone.
În anul 2009, președintele Google, Eric Schmidt, s-a retras din board-ul Apple.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News