Apel umanitar. Poliţistul împuşcat în Argeş are nevoie de transfuzie
Agentul care a fost împuşcat în Argeş marţi dimineaţă are nevoie urgentă de transfuzie de sânge, motiv pentru care rudele fac apel la donatori.
"ANUNT UMANITAR. Agent principal de poliție - Ristescu Cătălin Nicolae, din cadrul Secției 1 Poliție, se află internat la spitalul de urgenta Floreasca, la secția de Terapie Intensivă și are nevoie de transfuzii de sânge de orice grupă.
Dacă doriți să ajutați, o puteți face donând la Centrul de Transfuzie Sanguină de pe str. Constantin Caracaș, nr. 2 (zona Piața Victoriei) sau la oricare alt centru de transfuzie sanguină, în București sau în țară, menționând la momentul donării NUMELE persoanei și SPITALUL la care este internată. Vă mulțumim!", se arată într-un anunţ pe Facebook.
Potrivit primelor informaţii, poliţistul ar fi fost împuşcat cu o armă de vânătoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News