Data publicării:
Ultima dorință a lui Navalnîi: Se ridică rușii împotriva lui Putin chiar în ziua alegerilor?
Un aliat apropiat de-ai lui Aleksei Navalnîi i-a îndemnat marţi pe ruşi să apară în număr mare la un protest în ziua alegerilor împotriva preşedintelui Vladimir Putin luna viitoare, un apel lansat chiar de Navalnîi cu puţin timp înainte de a muri.
Kremlinul a avertizat că vor exista consecinţe legale pentru oricine va da curs apelului pe care l-a numit provocator, din partea unor oameni categorisiţi drept extremişti periculoşi susţinuţi de SUA.
Într-o postare pe social media de la 1 februarie, Navalnîi i-a îndemnat pe ruşi să-şi facă simţit protestul apărând la vot în acelaşi timp, la prânz, în ziua de 17 martie. Navalnîi a murit într-o colonie penală din regiunea arctică pe 16 februarie.
Aliatul lui Navalnîi Leonid Volkov a afirmat, într-un video publicat pe YouTube, că apelul la protest a fost "testamentul politic direct al lui Navalnîi" şi ultima chemare la acţiune pe care a lansat-o.
"Acum nu mai este doar o acţiune politică menită să depăşească singurătatea politică şi izolarea. Acum este o adunare de doliu şi un memorial civic, o acţiune în memoria lui Navalnîi, care ne-a cerut să o ţinem", a spus el.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat presei că susţinătorii lui Navalnîi sunt cunoscuți pentru încălcarea legii şi că vor exista consecinţe pentru aceștia
"Oamenii vor îndeplini astfel ultima dorinţă a lui Aleksei Navalnîi, aşa că este foarte important. Faceţi asta. Şi în timpul care a rămas înainte de alegeri, convingeţi cât de mulţi oameni posibil să facă asta", a cerut Volkov.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat presei că susţinătorii lui Navalnîi sunt bine cunoscuţi pentru apelurile lor "provocatoare" la încălcarea legii şi că vor exista consecinţe pentru cei care le dau curs.
"Aceşti oameni, aşa-numiţi susţinători (ai lui Navalnîi), sunt bine cunoscuţi pentru apelurile lor provocatoare la încălcarea legilor Federaţiei Ruse", a spus Peskov.
"Aceasta este o practică foarte dăunătoare şi există consecinţe legale pentru cei care răspund la apeluri", a adăugat el.
Navalnîi a cerut un "Protest la prânz împotriva lui Putin", ca un mod de a opune rezistenţă fără a risca arestarea, pentru că oamenii pur şi simplu s-ar aşeza la coadă ca să voteze legal.
Putin este sigur că va câştiga un nou mandat de şase ani la aceste alegeri. Cei doi candidaţi anti-război au fost descalificaţi din motive tehnice şi niciunul dintre cei trei candidaţi rămaşi nu este critic faţă de actualul lider de la Kremlin, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News