Data publicării:

Apare taxa pe centralele termice pe gaz. Discuții pentru a fi interzisă montarea. Chisăliță, informații

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Economie
WhatsApp
FOTO: Freepik @ruslan_ivantsov
FOTO: Freepik @ruslan_ivantsov

Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, a vorbit despre taxarea suplimentară a utilizatorilor de centrale termice, dar și despre modul în care aceasta se poate realiza în viitorul apropiat.

Sezonul rece vine cu o serie de întrebări privind posibilitatea taxării suplimentare a celor care dețin centrale termice, în contextul în care emisia de dioxid de carbon este una crescută ca urmare a utilizării la capacitate mărită a acestora.

În acest sens, Dumitru Chisăliță, președintele Asociaţiei Energia Inteligentă, a făcut câteva precizări importante, menite să liniștească populația, cel puțin pentru următoarea perioadă.

”La momentul de față, chiar dacă există discuții în sensul acesta, nu există vreun act oficial, nici la nivelul UE, nici la nivelul României care să stabilească o interdicție propriu-zisă a montării centralelor pe gaze naturale în apartamente sau în imobile.

Sunt astfel de discuții, dar la momentul de față nu există o astfel de abordare. În ceea ce privește această taxare suplimentară, este un program al Uniunii Europene, se numește Fit for 55, care presupune ca în perioada următoare, deci în intervalul 2025-2030, să se treacă la taxarea emisiilor de dioxid de carbon, la nivelul populației sau al sectorului rezidențial, precum și la nivelul mobilității.

Deci până în momentul de față aceste două sectoare nu sunt taxate, ceea ce creează cumva o disproporție în realitate, pentru că în momentul în care vrei să faci o comparație o să vezi că ai costuri mai mici cu un produs față de celălalt produs, dar de fapt, nu costurile sunt mai mici, ci faptul că unul este taxat, unul nu este taxat.

Ori abordarea trebuie să fie una unitară dacă vrei să faci o abordare pe linia asta și ca atare, probabil că la un moment dat vor  exista aceste taxări ale emisiilor de dioxid de carbon”, a explicat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă la Totul despre Bani.

Cum se poate introduce taxarea pe dioxidul de carbon pentru persoanele fizice

”Cu alte cuvinte, la nivelul unei centrale pe gaze naturale, la momentul în care o să se calculeze un anumit factor pentru emisiile de dioxid de carbon, probabil o dată pe an, la impozitare, sau la fiecare factură va veni și această taxare ala dioxidul de carbon, care se va aplica atât pe centrale pe gaze, cât și la nivelul mașinilor, a noxelor pe care le vom avea la fiecare dintre mașinile noastre”, a mai spus Chisăliță, subliniind încă o dată ”că nu există la momentul de față o astfel de datare concretă, dar există Fit for 55, care prevede să se implementeze o astfel de măsuri”.

Citește și: Urmează o iarnă mai bună! Dumitru Chisăliță: Avem energie pentru mai multă lume. Un jucător important a intrat în producție

Mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel