"Acest aparat de rezonanţă magnetică nucleară este unul de înaltă performanţă şi cu siguranţă vom reuşi să creştem cu adevărat calitatea actului medical. Vom începe de luni trainingul cu pacienţii internaţi şi probabil că în două trei săptămâni, depinde de specialiştii de la producător şi de colegii noştri medici şi asistenţi până se vor învăţa cu aparatul, vor începe şi programările", a declarat managerul spitalului, dr. Dan Ponoran.
El a precizat că atât pacienţii asiguraţi, cât şi cei neasiguraţi vor putea să-şi facă investigaţii imagistice pe noul aparat RMN de la spital, cel mai probabil din această vară.
"După 15 iunie vom discuta cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru o eventuală contractare. Se va merge în sistem de programări. O parte va fi pentru spital, iar o altă parte pentru ambulatoriu. Se păstrează două expuneri pe zi şi pentru urgenţă, dar sunt puţine patologii pe urgenţă care să necesite RMN. În principal tomograful este pe urgenţe. RMN-ul va putea fi folosit contra cost şi de cei care nu sunt asiguraţi şi, ca toate costurile din Spitalul de Urgenţă Vâlcea, acestea vor fi puţin sub privat", a mai spus directorul SJU Vâlcea.
Dispozitivul medical a costat aproximativ un milion de euro şi a fost amplasat într-un spaţiu special amenajat în spital cu fonduri de la Consiliul Judeţean.
"Noul aparat RMN, primul din istoria Spitalului de Urgenţă Vâlcea, este un dispozitiv extrem de necesar pentru o diagnosticare mai bună a afecţiunilor de care suferă pacienţii. Este o investiţie cu bani guvernamentali şi vreau să vă spun că s-au făcut eforturi considerabile atât pentru aducerea lui la Vâlcea, cât şi pentru ceea ce înseamnă construcţia clădirii, asigurată cu finanţare de la Consiliul Judeţean. Sunt însă foarte bucuros că am reuşit să ne ţinem de promisiune şi că RMN-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea este funcţional", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, prezent la punerea în funcţiune a dispozitivului.
Pentru început, cu acest aparat RMN vor lucra trei medici specialişti, însă managerul spitalului din Râmnicu Vâlcea a precizat că intenţionează să mai aducă încă unul, zilele acestea desfăşurându-se concursul pentru ocuparea celui de-al patrulea post de medic radiolog din cadrul unităţii sanitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei