Data publicării:

Apărarea României. USR se dezice de un deputat după niște afirmații controversate

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Nicușor Dan
Nicușor Dan

Uniunea Salvați România a reacționat după ce Adrian Dohotaru, deputat USR, a spus că "se vântură în spațiul românesc faptul că ar exista o obligație din partea statelor membre NATO să cheltuiască 2% din PIB pe Apărare. Astfel de mituri justifică investițiile enorme în echipament militar. Este fals".

Partidul Uniunea Salvați România a transmis că "susține orientarea euroatlantică a României și respectarea obligațiilor pe care statul român și le-a asumat în fața partenerilor internaționali. Opinia critică exprimată de deputatul Adrian Dohotaru cu privire la cheltuielile de 2% din PIB pentru domeniul Apărării este una personală și nu reflectă poziția USR".

USR susține consolidarea capacităților de apărare ale României prin investiții corespunzătoare și consideră că nerespectarea angajamentelor luate de țara noastră nu poate decât să dăuneze reputației României, într-un context geopolitic sensibil. USR a fost consecvent pe acesta poziție. Neacordarea a 2% din PIB pentru apărare a fost chiar unul dintre motivele explicite pentru care USR nu a votat bugetul la începutul acestui an.

Apartenența României la NATO și parteneriatul strategic cu SUA sunt esențiale pentru securitatea națională în contextul european dificil, marcat de incertitudinile legate de Brexit și de agresiunea rusească în vecinătatea UE. Pe fondul militarizării Crimeei și transformării ei într-o zonă anti-acces, este nevoie de o prezență întărită a NATO în regiune care să restabilească echilibrul de forțe.

[citeste si]

Achiziția sistemelor de apărare antirachetă Patriot va contribui semnificativ la creșterea capacităților defensive ale forțelor armate române. 'Armata României, de un profesionalism unanim recunoscut în teatrele de operații ale ultimilor ani are o nevoie reală de creșterea nivelului de echipare tehnică pentru a ridica și a se menține la nivelul standardelor NATO. Chiar dacă principalul nostru scut de securitate este această organizație, puterea acestei organizații stă în puterea fiecărui stat membru în parte. Prin urmare, România trebuie să fie un stat puternic. România trebuie să aloce 2% din PIB, chiar dacă unele state membre NATO nu au făcut-o încă (dar și-au asumat obligația să o facă până în 2024) pentru că, spre deosebire de acestea, noi am subfinanțat cheltuielile de apărare ani la rând și avem multe de recuperat', a explicat senatorul USR Nicu Fălcoi, membru în Comisia de apărare și ordine publică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel