Data publicării:

Anunțul zilei vine de la Suceava. Decizie de ultimă oră

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

O decizie de ultimă oră a fost luată în ceea ce privește gestionarea focarului de Coronavirus de la Suceava. 

Echipa militară de conducere a Spitalului judeţean din Suceava şi-a încheiat misiunea, se arată într-un comunicat de presă. Ministerul Apărării Naţionale transmite mulţumiri personalului medical al Spitalului Judeţean "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava pentru buna colaborare cu echipa medicală militară care a fost, timp de o lună de zile, la conducerea unităţii sanitare.

"Civilii şi militarii au luptat umăr la umăr cu un inamic nevăzut, dar redutabil. În astfel de momente, în condiţii, practic, de război se consolidează echipe. Doar împreună vom ieşi mai puternici din această luptă cu COVID-19", a precizat ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă.

Echipa militară a Spitalului Judeţean "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava a predat joi, 30 aprilie, conducerea unităţii sanitare unei echipe manageriale civile, aleasă de consiliul medical al unităţii sanitare. Colonelul medic Daniel Derioiu, managerul interimar al spitalului, a spus că a predat manageriatul unor medici valoroşi, "aleşi de colegii din consiliul medical din care făceau parte, care i-a învestit cu încrederea că vor duce mai departe procesul de conducere a spitalului".

Spitalul este funcțional 

În prezent, spitalul este funcţional şi poate oferi servicii medicale pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 şi poate asigura rezolvarea unora dintre urgenţele medico-chirurgicale pentru pacienţi neinfectaţi cu acest virus. Circuitele realizate vor permite asigurarea rezolvării tuturor urgenţelor non-covid în viitorul apropiat, pe măsură ce personalul medical va reveni la serviciu.

"Una dintre cele mai mari victorii pe care le-am înregistrat a fost faptul că, în ultima lună, au fost asistate 47 de naşteri în condiţii normale sau de urgenţă, atât pentru gravide covid cât şi non-covid", a mai precizat colonelul medic Derioiu.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Ionel Oprea, a spus că misiunea la Suceava a fost îndeplinită, "deşi aici este încă focar de coronavirus".

Cum au descoperit militarii spitalul 

El a precizat că, la început, situaţia a fost foarte grea, dar că, treptat, "lumea a înţeles ce trebuie să facă şi acum spitalul funcţionează la 55-60 la sută din capacitate. Lucrurile sunt sub control. Acum sunt internaţi în spital doar 507 pacienţi infectaţi şi alţi 605 pacienţi non-COVID-19. La secţia ATI, care are deja 42 de ventilatoare, mai sunt doar şapte bolnavi asistaţi".

De asemenea, secretarul de stat a spus că a fost întocmit "un plan de acţiune bine pus la punct până la 31 decembrie, care cuprinde şi modul de lucru pentru situaţii de criză, dacă epidemia va reveni în toamnă".

În perioada deţinerii conducerii militare, echipa condusă de colonelul medic Daniel Derioiu a repus în funcţiune spitalul în condiţii de siguranţă pentru pacienţi şi personal, medicii epidemiolgi realizând circuite funcţionale separate pentru pacienţii covid şi non-covid şi zone tampon de carantinare pentru cei suspecţi că ar fi infectaţi cu virusul.

La preluarea conducerii unităţii medicale, pe 2 aprilie, doar 10-15 procente din personalul medical al spitalului era apt de muncă, restul fiind bolnav de COVID-19 sau se afla în carantină. Din acest motiv, una dintre primele măsuri care au fost luate a fost testarea angajaţilor unităţii sanitare, pentru ca cei declaraţi vindecaţi să se poată întoarce la lucru. În prezent, pentru aproximativ 68 la sută din personalul spitalului rezultatul testelor este negativ.

A fost restabilit lanțul de comandă 

La nivelul unităţii sanitare au fost restabilite atât lanţul de comandă, cât şi conducerea prin consiliul medical şi comitetul director, conform legii de funcţionare a spitalelor publice. Au fost întocmite şi adoptate protocoale şi proceduri specifice COVID-19, precum şi planul de operaţionalizare prin creşterea graduală a capacităţii de răspuns a spitalului, document care este valabil până la sfârşitul acestui an.

Totodată, a fost stabilită înfiinţarea sectorului ATI separat pentru pavilionul de boli infecţioase, fiind crescută, astfel, capacitatea de alimentare cu oxigen medicinal a spitalului, prin montarea unui stocător suplimentar de oxigen. Personalul medical a fost instruit pentru folosirea echipamentelor de protecţie şi a fost realizat un plan de construire a unui vestiar filtru de intrare în sectorul COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel