Data publicării:

Antrenorul echipei CSM Bucureşti a expus obiectivele atinse în turneul din Suedia

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Antrenorul echipei feminine de handbal CSM Bucureşti, suedezul Tomas Ryde, a expus, pe site-ul clubului, obiectivele atinse de tigroaice în turneul din Suedia, unde vicecampioana a ocupat locul al doilea.

Jucătoarele tinere au trebuit să-şi asume o responsabilitate mare şi să câştige teren în această zonă, iar acest aspect mă mulţumeşte. Dar desigur, când trebuie să joc fără nouă sportive, devine uşor dificil. Cu toate astea, am văzut atitudine în rândul echipei şi am luptat extrem de mult, a spus Ryde.

Am vrut să securizăm apărarea 6:0, eu şi Adi (antrenorul secund Adi Vasile, n. red.) am vorbit despre un 6:0 pe model scandinav, adică să fim mai agresivi şi, uneori, să schimbăm sistemul în 5:1. Pot spune că sunt mulţumit de acest aspect. Un alt obiectiv a fost legat de faza a doua. La finalul turneului din Suedia, am reuşit să ieşim din apărare direct în faza a doua mult mai bine. Dar când ajungeam în cealaltă jumătate a terenului, unde trebuiau să coopereze jucătoarele de la linia de 9 metri cu extremele şi pivotul, nu a ieşit cum ne-am dorit şi e un aspect pe care trebuie să-l rezolvăm în această săptămână. În ceea ce priveşte atacul, obiectivul pentru începutul sezonului este să găsim o modalitate prin care să simţim cât mai bine combinaţiile şi să ne sincronizăm, am subliniat Ryde.

Am evoluat din ce în ce mai bine, am folosit-o pe Perianu şi pe inter stânga, deşi a jucat centru, dar ea ar trebui să fie inter stânga, şi am jucat cu Denisa Vâlcan pe postul de coordonator. Am fost foarte mulţumit de această formulă. Colaborarea dintre jucătoarele de la linia de 9 metri, Crina (Pintea) şi Nora (Mok), a fost fantastică. Am reuşit să îmbunătăţim o serie de lucruri, dar încă avem de muncit pentru a putea juca împotriva unei apărări 3:2:1, să jucăm 7 vs 6, dar cred că e la fel pentru toate echipele, mai ai nevoie de o lună de pregătire, a adăugat tehnicianul.

La turneul din Suedia, CSMB a obţinut trei victorii în grupă, 24-20 (11-10) cu Skoevde SK, 20-19 (9-8) cu Ajax Koebenhavn şi 20-18 (12-10) cu IK Saevehof, pierzând finala cu TTH Holstebro, scor 21-23 (9-10).

CSM Bucureşti va efectua în perioada 16-18 august un al treilea stagiu de pregătire, în Franţa. La Caraty Women's Challenge" se vor afla, pe lângă CSMB, Gyor, câştigătoarea din sezonul trecut a Ligii Campionilor, Metz, echipa organizatoare, Brest, şi campioana din Muntenegru, Buducnost Podgorica, formaţie la care au plecat Majda Mehmedovic şi Jovanka Radicevic. Tigroaicele vor juca sâmbătă cu Buducnost şi duminică împotriva formaţiei franceze Brest, ambele meciuri urmând să se dispute la Brest.

Un lucru pe care trebuie să-l ştim când jucăm cu echipe puternice precum Buducnost şi Brest este să simţim ritmul, când anume trebuie să accelerăm, când trebuie să scădem viteza, la fel şi în atacul poziţional, cum şi când trebuie să accelerezi sau să reduci viteza. Când joci cu echipe cu un nivel mai scăzut, ştii că toate joacă în acelaşi ritm, uneori pot încearcă să-l crească. Dar când ai meciuri grele, e cu totul altceva, este vorba despre a controla jocul. Şi asta este ceea ce ne propunem pentru acest sfârşit de săptămână, să ajungem să simţim că noi decidem ce se întâmplă pe teren. Ştiu că şi celelalte echipe îşi propun acelaşi lucru, aşa că e mai mult un fel de şah la un nivel extrem de ridicat şi sper că putem să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor. Desigur, este vorba şi despre victorie, despre atitudine, despre a juca foarte decise situaţiile de unu la unu, iar Buducnost este o echipă fantastică pentru astfel de meciuri, a concluzionat Tomas Ryde.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel