Data publicării:

Antonio Tajani, președintele PE: Aceasta e misiunea noastră!

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Antonio Tajani
Antonio Tajani

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a făcut apel marţi, la Bruxelles, ca Uniunea Europeană să investească mai mult în cercetare şi inovare.

„Ambiţia noastră trebuie să fie aceea de a fi cel mai mare şi cel mai atrăgător spaţiu de cercetare din lume. Cercetarea, inovarea şi noile tehnologii trebuie să facă parte din ADN-ul nostru”, a declarat Tajani în cadrul unei conferinţe comune la nivel înalt a Parlamentului European şi Comisiei Europene privind efectele cercetării şi inovării în viaţa de zi cu zi în UE.

Tajani a reamintit că UE a investit în cercetare şi inovare peste 200 de miliarde de euro în ultimii 30 de ani şi că în cadrul programului Orizont 2020 au fost sprijinite peste 18.000 de proiecte, la care au participat peste 45.000 de cercetători.

„Aceasta este misiunea noastră”

El a oferit ca exemple faptul că programele de cercetare şi inovare din UE le-au oferit persoanelor cu dizabilităţi o mai mare libertate de mişcare, în timp ce programele Galileo şi Copernicus au permis crearea unui sistem GPS de foarte mare precizie. „Trebuie să investim mai mult în cercetare şi inovare. Aceasta este misiunea noastră”, a subliniat preşedintele PE.

Acesta a evidenţiat nevoia de creştere a investiţiilor în acest domeniu, pentru ca UE să rămână competitivă în faţa concurenţilor săi, în special SUA, dar şi Japonia, China, Coreea de Sud şi India.

Tajani a salutat propunerea Comisiei Europene ca bugetul pentru programul de cercetare şi inovare Orizont Europa (2021-2027), care va înlocui programul Orizont 2020, să fie de 100 de miliarde de euro, dar a cerut chiar o implicare mai mare, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel