Data publicării:

Antonio Tajani a încălcat legislația UE când a interzis accesul separatiștilor catalani în Parlamentul European, susține un consilier al Curții UE

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află mai multe despre decizia lui Antonio Tajani, fost președinte al Parlamentului European.

Antonio Tajani, fost președinte al Parlamentului European, a încălcat legislația UE atunci când a refuzat să-l recunoască pe liderul separatist catalan Carles Puigdemont ca membru al Parlamentului, a declarat joi un consilier al Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Puigdemont și un alt politician separatist catalan, Toni Comín, au fost aleși europarlamentari în alegerile europarlamentare din 2019, dar la momentul respectiv amândoi locuiau în Belgia, unde au fugit după referendumul eșuat din 2017 privind independența Cataloniei.

Deoarece autoritățile spaniole îi urmăreau în continuare, ambii au refuzat să se deplaseze la Madrid pentru a-și declara loialitatea față de Constituție în parlamentul național, așa cum este cerut tuturor noilor membri ai Parlamentului European în această țară.

Carles Puigdemont / Foto: Agerpres

Ca urmare, Puigdemont și Comín au fost excluși de pe lista oficială a europarlamentarilor aleși pe care Spania a trimis-o Parlamentului European, iar Tajani a decis să le rețină acreditările și să le interzică accesul în clădirile instituției.

Această interdicție a rămas în vigoare până când succesorul lui Tajani în funcția de președinte al Parlamentului, David Sassoli, a renunțat la ea șase luni mai târziu, când Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reafirmat imunitatea deputaților europeni aleși și a decis că țările membre nu au dreptul de a le interzice acestora să ocupe locurile în Parlament.

Opt luni după alegeri

Chiar și atunci, însă, Puigdemont și Comín nu au fost recunoscuți de Parlament. Legitimațiile lor au fost în cele din urmă acceptate de instituție în ianuarie 2020, la opt luni după ce au avut loc alegerile pentru Parlamentul European.

Ca răspuns la un recurs la Curtea de Justiție a UE depus de Puigdemont și Comín în 2019, avocatul general Maciej Szpunar a emis joi un aviz în care îl critică pe Tajani pentru acțiunile sale și recomandă ca Parlamentul să fie obligat să anuleze retroactiv refuzul său.

Szpunar a declarat că Tajani a încălcat legislația UE prin punerea sub semnul întrebării a rezultatelor alegerilor declarate oficial și prin faptul că a cedat în fața autorităților spaniole care nu au reușit să transmită ”în mod fidel și complet” rezultatele alegerilor, în încercarea de a-i împiedica pe separatiști să își ocupe locurile în Parlament.

”Nu există nicio prevedere a legislației care să autorizeze un stat membru să suspende prerogativele deputaților din Parlamentul European”, a scris Szpunar.

Deși opinia avocatului general nu este obligatorie, contribuția independentă a acestora este esențială pentru deliberările Curții și s-a constatat că se aliniază cu aproximativ trei sferturi din deciziile juridice finale. Hotărârea definitivă în acest caz este așteptată la o dată ulterioară, informează POLITICO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel