Antonescu: Ponta mergea cu mine de parcă eram sfintele moaşte
Crin Antonescu i-a atacat dur pe membri PSD, amintindu-le că aceştia au insistat ca el să fie candidatul USL la preşedinţia Uniunii şi i-a avertizat că nu va permite nimănui să arate lipsă de respect faţă de liberali.
Crin Antonescu a avut un discurs foarte dur la adresa PSD şi a lui Victor Ponta la o reuniune a liberalilor. "Domnul Ponta să ţină foarte bine minte, că este băiat tânăr şi memoria este a dracului de folositoare dacă vrei să faci politică nu de pe azi, pe mâine, cum Domnia Sa şi colegi din PSD umblau prin unele locuri cu mine de parcă eram sfintele moaşte. Dânşii uită de unde am plecat: candidatura mea la preşedinţia României cu susţinerea USL nu este rezultatul unei tocmeli, a unei datorii; nu e un fel de bacşiş sau de rest pe care ni-l dau nouă colegii social-democraţi. Ei au insistat ca această bătălie dură cu 'deţinătorul trofeului', Traian Băsescu, să fie asumată de mine", a spus Crin Antonescu.
Preşedintele PNL a arătat că partidul său şi-a respectat până acum toate obligaţiile ce-i incumbă faţă de aliaţii din USL. "Nu numai că nu avem nici un fel de datorie, nu numai că suntem la zi cu obligaţiile noastre, dar cred că ar fi timpul ca acest lucru să fie recunoscut şi să ni se mulţumească", a cerut Antonescu.
Acesta le pretine aliaţilor săi să arate respectul cuvenit faţă de PNL. "Cât voi fi preşedintele PNL, nu voi permite niciodată cuiva să se poarte cu acest partid aşa cum sunt obişnuiţi să se poarte cu alţi aliaţi din decursul vremii. Nu voi permite niciodată nici o mică urmă de lipsă de respect şi nu voi permite niciodată cuiva, oricât de aliaţi ar fi, să mintă pe seama PNL", a conchis Crin Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News