Data publicării:

Antonescu: Mă simt jignit să-l văd pe Băsescu bătându-și joc de Ponta

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a fost invitatul lui Răzvan Dumitrescu, la emisiunea "Subiectiv" de la Antena 3. Antonescu a dezvăluit  că împărtășește nemulțumirea unei părți a populației față de ultimele decizii ale premierului, dar și de faptul că se simte  jignit de faptul că preşedintele Traian Băsescu "îşi bate joc" de co-preşedintele USL, premierul Victor Ponta.

"Unii greşesc foarte mult în ceea ce mă priveşte crezând că eu sunt un om orgolios care speră să ajungă, cum o fi, preşedintele României. (...) Sunt un om orgolios atunci când mă simt profund jignit să îl văd pe Traian Băsescu aşa cum l-am văzut în ultima sa apariţie - bucuros, autoritar, sigur pe sine, dând dispoziţii, bătându-şi joc într-un fel de partenerul meu când spune: A fost alegerea domnului Ponta să o numească pe Kovesi (Laura Codruţa Kovesi -n.r.). Cred că a înţeles că e mai bine aşa. Aceste lucruri îmi lezează într-adevăr orgoliul meu, dar şi a milioane de oameni", a spus Crin Antonescu.

 Potrivit lui Antonescu, cineva trebuie să fie cinstit şi să spună că nu a uitat ce s-a întâmplat în Parchetul General sub conducerea Laurei Kovesi şi a domnului Băsescu.

"A ne face că uităm porţiuni din istorie şi a povesti în termenii lui Traian Băsescu un trecut recent, este foarte supărător" , a adăugat Antonescu.

Acesta a reamintit faptul că PNL, alături de PSD şi PC, a obţinut la alegerile locale şi parlamentare un scor "cum nu a avut nimeni vreodată de când se fac alegeri", adăugând că, acest fapt, alături de cel referitor la numărul românilor care şi-au exprimat opţiunea de vot în cadrul referendumului pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, nu ar trebui uitate şi istoria nu ar trebui "falsificată".

 "Constat cu tristeţe că există ceva care pe mine mă deranjează pentru că nu mai există nicio circumstanţă atenuantă. S-a schimbat tonul. S-a schimbat istoria. Şi iată că partenerul meu, premierul, se referă la episodul suspendării preşedintelui în termenii lui Traian Băsescu. Păi uităm că oamenii au venit atunci la vot destui, îngrozitor de mulţi", a spus Crin Antonescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel