Antonescu, la B1: Suntem în plină comedie. Votăm ca deputatul Ponta
Co-președintele USL, Crin Antonescu, îi reproșează premierului Victor Ponta că nu l-a înștiințat cu privire la posibile despăgubiri pe care statul trebuie să le plătească dacă Parlamentul nu aprobă proiectul de lege privind Roșia Montană. Anterior, președintele PSD spunea că a vorbit despre acest subiect, vineri, cu toți miniștri, dar și cu președintele PNL. Antonescu a precizat că decizia lui nu trebuie înțeleasă ca un atac la coaliție. De fapt, PNL va vota precum deputatul Ponta, a remarcat liberalul.
”Premierul spunând însuși că va vota împotriva proiectului, am considerat să avem o poziție. Am fost surprins văzând că premierul a doua zi este cumva mâhnit și spune că dezbaterea în Parlament nu mai are rost, de parcă PNL are 55% în Parlament și că vom plăti despăgubiri, lucru de care eu nu am habar și care trebuie aduse grabnic la cunoștință. Trebuie să știm cine a făcut în numele statului român înțelegeri care angajează statul în așa fel încât Parlamentul să nu mai poată lua o decizie. Fie Parlamentul adoptă de îndată acest proiect, fie plătim 2 miliarde. Eu nu știu despre chestiunea asta și ar fi bine să știm”, a spus Antonescu, marți seara, într-o intervenție telefonică din timpul emisiunii ”Aktualitatea”, difuzată de B1.
Antonescu: Ponta trebuia să dea o ordonanță de urgență
”Ce am înțeles eu de la premier, fiind și singura discuție pe care am avut-o, este că guvernul avea obligația ca într-un termen de., să dea drumul spre dezbatere acestui proiect, dar nu că noi suntem obligați să votăm favorabil că altfel plătim. Dacă e așa, nu înțeleg de ce guvernul nu a adoptat o hotărâre de guvern care rezolva problema. Atâta vreme cât nu am avut o decizie la nivelul USL și nu considerăm că sunt reunite condițiile, vom vota contra. Nu e niciun fel de atac la premier, la coaliție. Suntem în plină comedie, noi votăm cum a anunțat și premierul că votează ca deputat. Sunt în consens cu el”, a adăugat președintele PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News