Antonescu: Identitatea PNL este mai puternică ca oricând
Potrivit liderului PNL, Crin Antonescu, decizia de înființarea a USL le-a confirmat tuturor, chiar și celor care au avut îndoieli, că a fost o acțiune necesară pentru România de azi, prin care identitatea liberalilor nu a avut de suferi, ci, dimpotrivă, a ajuns mai puternică ca oricând.
"Nici la noi, nici la partenerii noştri (formarea USL, n.r.) nu a fost scutită nici de atacurile virulente ale adversarilor politici, nici de îndoielile cele mai intime pe care mulţi dintre noi, dacă nu toţi, şi noi şi ei, le-am avut. Toate motivele erau să ne gândim bine înainte de a recurge la o construcţie politică fără precedent. Cred azi că ne-am gândit bine, cred azi că am decis bine, că am făcut ce trebuia pentru România şi pentru PNL. (...) Ştiu, şi ştiţi toţi, şi ştiu şi ei, câte sunt şi care sunt diferenţele dintre noi, avem nevoie însă pentru o vreme să stăm împreună, să construim împreună fiecare cu ce avem mai bun pentru că o ţară are nevoie de noi toţi să o facem", a subliniat, sâmbătă, liberalul în congresul extraordinal al PNL de la Romexpo.
Antonescu a respins criticile celor care consideră că identitatea de dreapta a PNL a avut de suferit prin realizarea construcției politice, USL. "S-a vorbit de pierderea identităţii PNL şi identitatea PNL e mai puternică decât oricând, iar la nivel psihologic pentru cei care cu o urmă de sinceritate mai credeau în asemenea diversiuni şi pentru ei s-a terminat atunci când Sorin Frunzăverde a spus <plec la PNL, pentru că acolo este dreapta>. Identitatea noastră nu a slăbit cu nimic, s-a întărit, identitatea noastră a fost apărată prin obiectivele acestei uniuni, prin elementele de program care figurează în patrimoniul comun al acestei construcţii, prin faptul că PNL şi PSD au acţionat, vor acţiona, pe deplin picior de egalitate. (...) Nimeni nu a reuşit să ne altereze identitatea, fundamentele şi obiectivele, sau să ne facă să uităm istoria acestui partid", a punctat Crin Antonescu.
Încrezător în succesul USL la scrutinele electorale din acest an, liderul liberalilor a concluzionat: "Azi în fond asistăm la un moment în care foarte aproape de declanşarea primului mare moment electoral putem să privim deja câmpul de bătălie. Războiul pentru că ştim cu toţii am fost şi suntem încă în război e departe de a se fi terminat, însă frontul s-a rupt. USL e de fapt un proiect de mare uniune naţională şi dacă urnele, alegătorii României, vor valida victoria USL şi vom avea un Guvern al USL acela va fi în fond un guvern de adevărată uniune naţională. Această construcţie e clar că va câştiga alegerile, locale, parlamentare, prezidenţiale".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News