Antonescu a dezvăluit pe cine ar urma să aibă premier
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Preşedintele PNL, Crin Antonescu , a spus vineri că "unii n-au nici candidat la Preşedinţie", în timp ce PNL are "deja şi prim-ministru", precizând la cine se referă.

Cu ocazia lansării în Regiunea Centru a candidaţilor pentru europarlamentare, Crin Antonescu a făcut referire în repetate rânduri la faptul că cei de la PSD "se văicăresc" mai tare decât liberalii în legătură cu scăderea PNL în sondaje, lucru în care a arătat că nu crede.

"Se văicăresc ei mai tare decât noi, că scădem noi în sondaje. Cât mai e până când nu mai e Antonescu, noi suntem izolaţi, ei sunt pe cai mari. Azi veneam în maşină şi, ce să vezi, cică domnul Ponta se retrage din noiembrie din politică. Prea târziu. Eu nu vorbesc despre câte voturi va lua PSD, PMP. Vorbesc despre noi. N-am nicio îndoială că vom obţine rezultatul pe care ni l-am propus şi că vom demonstra care este alternativa la PSD", a declarat președintele PNL.

El le-a transmis liberalilor că nu are de ce să nu fie vesel şi optimist.

"N-am de ce să nu fiu vesel. Ştiu foarte bine încotro mă duc, care sunt paşii şi cu cine-i fac. Unii n-au nici candidat la Preşedinţie, în vreme ce eu am deja şi prim-ministru", a arătat Crin Antonescu, citat de realitatea.net.

"Ca să nu fie nicio ambiguitate: când spun premier, vorbesc despre Klaus Iohannis", a încheiat candidatul PNL pentru alegerile prezidențiale.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel