Data publicării:
Antiviralul Paxlovid a primit undă verde în Statele Unite. Este primul medicament Covid-19 cu administrare orală
Statele Unite au aprobat administarea de urgență a medicamentului Paxlovid produs de Pfizer.
Administrația medicamentului din Statele Unite (FDA, n.r.) a aprobat utilizarea în regim de urgență a medicamentului Paxlovid, produs de Pfizer, un antiviral cu administrare orală, pentru a trata cazurile ușoare până la medii de Covid-19 pentru pacienții cu vârstă de peste 12 ani, în prezența unui test pozitiv Covid-19 și care au riscul de a necesita spitalizare sau chiar de a deceda. Paxlovid va fi disponibil doar pe rețetă și administrarea sa trebuie să înceapă de-ndată ce diagnosticul este dat.
Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al instituției federale. „Autorizația emisă astăzi ne oferă primul tratament Covid-19 care vine sub formă de pastilă și poate fi administrat pe cale orală - este un pas uriaș înainte în lupta cu această pandemie”, a transmis Patrizia Cavazzoni din cadrul FDA. „Această autorizație ne oferă o nouă cale de luptă cu Covid-19, într-un moment crucial al pandemiei, în timp ce noi variante apar. Astfel, pacienții care au risc ridicat de a dezvolta o formă severă de Covid-19 vor avea acces mai ușor la tratament”.
Totuși, FDA exprimă clar faptul că Paxlovid nu înlocuiește vaccinul împotriva Covid-19, iar Statele Unite recomandă în continuare doze booster după completarea schemei inițiale cu două doze.
Directorul OMS avertizează că pandemia Covid-19 nu se sfârșește dacă nu se distribuie echitabil dozele de vaccin
Directorul OMS a avertizat împotriva iluziei că e suficientă administrarea de doze booster pentru a pune capăt pandemiei de COVID-19. „Nicio ţară nu va putea ieşi din pandemie cu ajutorul dozelor booster, iar dozele booster nu înseamnă undă verde pentru a sărbători cum se prevedea”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în cadrul unui briefing de presă la Geneva.
„Programele de vaccinare cu doze booster fără discernământ au toate şansele să prelungească pandemia mai curând decât să-i pună capăt, deturnând dozele disponibile către ţări care au deja rate ridicate de vaccinare şi oferind astfel virusului mai multe posibilităţi de a se răspândi şi de a muta”, a subliniat dr. Tedros.
El îndeamnă țările să învețe din cei doi ani de pandemie
El a îndemnat ţările să tragă învăţăminte din cei doi ani de pandemie, reiterându-şi apelul la o distribuire echitabilă a vaccinurilor.
"În pragul noului an, trebuie să învăţăm cu toţii lecţiile dureroase ale anului care se încheie. 2022 trebuie să fie sfârşitul pandemiei de COVID-19", a insistat directorul OMS, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News