Data publicării:

Antena 1, surpriză pentru telespectatori vineri seară

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Surpriză pentru telespectatorii postului Antena 1, vineri, de la ora 20:30.  "Plasa de Stele" revine în grila Antena 1 cu cele mai tari farse şi cu Dan Negru în postura de prezenta­tor.   

Revenirea emisiunii în grilă aduce și adap­tări: vedete, juriu, un trofeu și scenarii de farse moderne. Farsele vor fi făcute doar de vedete, care vor intra în competiţie pentru titlul de cel mai bun farsor, însă "victimele" vor fi atât vedete, cât şi oameni obişnuiţi.

Lidia Buble, Cătălin Bordea şi Dorian Popa sunt membrii juriului care va desemna cel mai bun farsor al fiecărei ediții din show-ul "Plasa de stele-Răzbunarea vedetelor".

Primele "victime" ale sezonului vor fi Anda Adam și Ramona, sora Andreei Bănică.

"«Plasa de stele» este unul dintre marile hituri de televiziune. Revenirea emisiunii în grilă aduce și adap­tări: vedete, juriu, un trofeu și scenarii de farse moderne. În 2010, când am lansat show-ul, el a devenit un trend. Sunt tot mai puține show-urile TV care devin trenduri. «Plasa de stele» e un astfel de program de tele­viziune", declară Dan Negru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel