Data actualizării:
Data publicării:

ANPC a amendat Kaufland Timişoara - UPDATE

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ Pixabay
Foto ilustrativ Pixabay

ANPC a amendat Kaufland Timişoara după neregulile constatate, printre care oferte false de reduceri.

UPDATE. Kaufland România a transmis că: "Toate aspectele identificate de autorități au fost soluționate în cel mai scurt timp. Am acționat prompt în vederea remedierii imediate și pentru a stabili măsuri care să prevină apariția unor astfel de neconformități pe viitor. Activitatea magazinului nu a fost intreruptă și în acest moment funcționăm conform programului. Ne pare rău pentru ce s-a întâmplat în magazinul din Timișoara și apreciem eforturile susținute din partea autoritatilor din ultima perioadă. Vom colabora mereu cu acestea pentru a oferi clienților cele mai bune produse și servicii."

Știre inițială

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Timiş a aplicat magazinului Kaufland din oraşul Timişoara amenzi contravenţionale în valoare de 60.000 de lei, după mai multe nereguli constatate în cadrul unui control efectuat vineri, printre care prezentarea în revista Kaufland a unor oferte de reduceri de Black Friday ale căror produse se comercializau în magazin la acelaşi preţ ca şi cel de dinainte de perioada de campanie, potrivit unui comunicat remis sâmbătă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Astfel, CJPC Timiş a controlat vineri ofertele speciale de produse alimentare şi nealimentare de la magazinul Kaufland Timişoara, promovate în revista proprie, precum şi zona de alimentaţie publică, iar în urma verificărilor, comisarii au constatat că 18 din cele 28 de produse alimentare şi nealimentare prezentate în revista Kaufland ca fiind oferte de Black Friday se comercializau în realitate în magazinul din Timişoara la acelaşi preţ ca şi cel valabil înaintea perioadei de campanie, se menţionează în comunicatul ANPC.

Nereguli la toneta de alimentaţie publică plasată în parcare, dar și la două vitrine din magazin 

 

Totodată, în timpul controlului reprezentanţii CJPC au constatat mai multe nereguli la toneta de alimentaţie publică plasată în parcarea magazinului, în vecinătatea întrării în unitate: utilizarea unui cuptor necurăţat şi neigienizat de mult timp, cu resturi alimentare arse şi cu depuneri în strat gros de grăsime arsă; utilizarea unor grătare electrice necurăţate, neigienizate; prezenţa unor ventilatoare, în spaţiul de frig, necurăţate şi neigienizate.

De asemenea, în două vitrine de frig şi una caldă din magazin, în care erau depozitate diferite sortimente de mezeluri, brânzeturi, respectiv preparate calde, aceste produse nu erau depozitate la temperatura declarată de producător prin eticheta produsului.

În urma constatării acestor abateri, echipa CJPC Timiş a aplicat Kaufland amenzi contravenţionale în valoare totală de 60.000 lei şi a dispus măsurile complementare de oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare afectate de regimul greşit de temperatură din vitrine şi oprirea temporară a prestării de servicii pentru toneta de alimentaţie publică de la Kaufland Timişoara, se precizează în comunicatul ANPC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel