Obsesia kilogramelor în plus îmbracă adeseori forme îngrijorătoare, cu efecte de natură psihologică din cele mai grave, mergând până la izolare socială sau tulburări de alimentaţie care adeseori apar pe fondul unei personalitaţi vulnerabile şi a unor distorsiuni ale percepţiei. O astfel de tulburare este şi anorexia, care constă într-o teamă excesivă de a caştiga în greutate şi în ciuda unei greutaţi cu mult sub limită, persoanele care suferă de anorexie se percep ca depăşind cu mult greutatea normală.
autor: Lucian Negrea
Şi cum presiunea celebrităţii este foarte puternică, regăsim un număr important de vedete care suferă sau au suferit de anorexie. Un caz este cel al cântăreţei americane Karen Carpenter, care împreună cu fratele ei au format celebrul duo The Carpenters. Karen a urmat şi psihoterapie pentru a se vindeca de anorexie, o boala puţin cunoscută la acea vreme şi după ce a reuşit să-şi revină pentru o perioadă a hotărât să vorbească public despre problemele ei.Însă, în urma unui process de îngrăşare forţată, Karen a început să aibă probleme cu inima fapt ce i-a provocat şi moartea în 1983, iar cauza decesului stabilită de medicul legist a fost toxicitatea cardiacă provocată de anorexie nervoasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”