ANM, prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni
Vremea va fi în general apropiată de normalul pentru această perioadă în următoarele două săptămâni, iar probabilitatea de ploaie va redusă, conform prognozei pentru intervalul 8-21 octombrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.
În Banat, în prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele normale. Vor fi mici variaţii de la o zi la alta ale temperaturilor maxime, care în medie regională, se vor situa în jurul a 23 de grade Celsius. Pe fondul unei răciri uşoare şi treptate, între 15 şi 21 octombrie, aceeaşi medie va scădea de la 22 la 20 de grade Celsius. Regimul termic nocturn va urma o evoluţie marcată, de asemenea, prin mici variaţii ale mediei temperaturilor minime. Astfel, în prima parte a intervalului, această medie se va situa între 9 şi 11 grade, iar ulterior ea va oscila între 7 şi 9 grade.
Probabilitate redusă de ploaie
Probabilitatea de ploaie va fi în general redusă, iar cel mai probabil ploi pe arii restrânse şi în general slabe cantitativ se vor semnala în intervalul 18-21 octombrie. În prima săptămână a intervalului de prognoză, în Crişana, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele normale. Vor fi mici variaţii de la o zi la alta ale temperaturilor maxime, a căror medie regională va fi de 22 -23 de grade. Pe fondul unei răciri uşoare şi treptate, între 15 şi 21 octombrie, aceeaşi medie va scădea de la 22 la 20 de grade.
Regimul termic nocturn va urma o evoluţie marcată, de asemenea, prin mici variaţii ale mediei temperaturilor minime. Astfel, această medie se va situa între 7 şi 9 grade, cu o slabă tendinţă de scădere până pe 15 octombrie şi de creştere în timpul celei de-a doua săptămâni. Probabilitatea de ploaie va fi în general redusă, iar cel mai probabil ploi pe arii restrânse şi în general slabe cantitativ se vor semnala în intervalul 18-21 octombrie.
Vremea în Transilvania
În Transilvania, intervalul de prognoză va fi caracterizat de o vreme apropiată de normalul pentru această perioadă din an. În prima săptămână se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 20 -21 de grade şi ale minimelor nocturne situate între 4 şi 7 grade. Apoi, între 15 şi 21 octombrie vor fi scăderi ale valorilor diurne, în medie, de la 20 la 18 grade şi creşteri ale
mediei temperaturilor minime, de la 4 la 6 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 20 octombrie, iar în rest se va menţine redusă.
Vremea în Maramureş
Şi în Maramureş intervalul de prognoză va fi caracterizat de o vreme apropiată de normalul pentru această perioadă din an. În prima săptămână se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 21 -22 de grade şi ale minimelor nocturne situate între 5 şi 8 grade. Apoi, între 15 şi 21 octombrie vor fi scăderi ale valorilor diurne, în medie, de la 20 la 18 grade şi creşteri ale mediei temperaturilor minime, de la 5 la 7 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 20 octombrie, iar în rest se va menţine redusă.
Vremea în Moldova
În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului, pe fondul vremii în general frumoase, valorile termice diurne se vor încadra într-un normal al perioadei, cu medii în jur de 21 de grade în intervalul 8 - 12 octombrie, iar între 13 şi 16 octombrie o scădere treptată, spre 18 grade, medie ce se va menţine cu mici variaţii, până la finalul intervalului. Minimele termice vor creşte spre o medie de 9 - 10 grade până pe 12 octombrie, în intervalul 13 - 16 octombrie aceasta va scădea până la 5-6 grade, dar ulterior se preconizează o creştere de 2 grade.
Ploile slabe cantitativ se vor semnala cu totul izolat până pe 17 octombrie, apoi probabilitatea de apariţie a acestora la nivel local va fi ceva mai ridicată.
Vremea în Dobrogea
Şi în Dobrogea, în cea mai mare parte a intervalului se va menţine vreme în general frumoasă. Valorile termice diurne se vor încadra într-un normal al perioadei, cu medii de 20 de grade în intervalul 8 - 12 octombrie, iar din 13 octombrie vor înregistra o scădere uşoară, spre 18 grade, medie ce se va menţine, doar cu mici variaţii, până la finalul intervalului. Minimele nocturne vor debuta cu medii de 10 grade, dar vor urca spre 12 grade până în 13 octombrie. În intervalul 14 - 19 octombrie vor fi uşor mai scăzute, la medii de 10 grade, dar cu tendinţă de creştere după acest episod.
Ploile se vor semnala cu totul izolat şi vor fi slabe cantitativ în prima săptămână, apoi probabilitatea de apariţie a acestora va fi mai ridicată.
Vremea în Muntenia
În Muntenia vremea va fi în general frumoasă, cu temperaturi în general uşor mai ridicate decât în mod normal în prima săptămână. Valorile termice diurne se vor menţine în jurul mediei de 22 de grade până în data de 12 octombrie, când vor marca o scădere uşoară, spre medii de 19-20 de grade, valori ce se vor păstra şi în a doua jumătate a intervalului. Mediile nocturne
vor fi în creştere, de la 6 la 9 grade până în data de 11 octombrie, apoi vor intra într-un proces de scădere, ajungând la medii de 6 grade şi se vor redresa de la jumătatea celei de de a doua săptămâni, spre 9- 10 grade.
În prima săptămână ploile se vor semnala izolat şi vor fi slabe cantitativ. Probabilitatea ca ele să fie pe arii ceva mai extinse va creşte treptat în timpul săptămânii 14 - 21 octombrie.
Vremea în Oltenia
Vremea va fi în general frumoasă în cea mai mare parte a intervalului şi în Oltenia. În primele trei zile valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în mod caracteristic perioadei, cu medii ce se vor situa în jurul a 22 de grade, apoi vor marca o scădere, la valori de 19 grade în data de 14 octombrie şi până la finalul perioadei nu vor mai avea variaţii semnificative. Minimele vor fi
relativ constante în intervalul 8 - 13 octombrie, cu medii de 8 -10 grade, ulterior vor fi în scădere, spre 6-7 grade în data de 15 octombrie, dar vor finaliza la valori asemănătoare cu cele din debut, respectiv în 20 octombrie mediile minimelor vor fi de 8-9 grade.
Precipitaţiile aproape că vor lipsi în prima săptămână, probabilitatea ca acestea să apară slab şi izolat va fi mai ridicată după data de 18 octombrie.
Vremea la munte
La munte, vremea frumoasă va persista în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză. Maximele termice nu vor avea variaţii semnificative în primele trei zile, cu medii de 14 grade, vor marca o scădere uşoară în intervalul 11 - 16 octombrie, la medii de 12 grade, şi o nouă scădere ulterior, spre 10 grade. Minimele vor fi în scădere, de la 6 la 4 grade, medii ce se vor
înregistra în jurul datei de 12 octombrie, apoi nu vor mai avea variaţii semnificative.
Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 16 - 21 octombrie, iar până atunci cu totul izolat şi trecător vor fi ploi slabe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News