ANM: Ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină în toată ţara
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
furtuna
furtuna

Meteorologii au emis, sâmbătă seară, o informare de ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină care este valabila şi duminică, pe parcursul întregii zile, până luni, ora 21,00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va cuprinde treptat toate zonele ţării. Pe arii extinse vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului şi vor fi condiţii de grindină.

Intensitatea fenomenelor va fi mai mare în sud-vestul, vestul şi centrul teritoriului, precum şi în toate zonele de deal şi de munte, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.

Ceva mai ferite de aceste capricii ale vremii vor fi estul şi sud-estul ţării. Maximele vor fi, duminică la ora prânzului, de 20-21 de grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 30-31 în Lunca Dunării.

Bucureştenii au avut parte duminică dimineaţă de ploi, iar pe parcursul zilei cerul va fi parţial înnorat, iar seara va ploua din nou. Temperatura maxină va fi 30 de grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel