Județele vizate de această avertizare sunt Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Sibiu, Sălaj, Satu Mare și Timiș.
Meteorologii avertizează că, în cursul zilei de marți, valul de căldură se va extinde în majoritatea regiunilor, iar în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei, vremea va fi caniculară și disconfortul termic în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unități și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade Celsius. Valul de căldură se va intensifica pe parcursul zilelor de miercuri și joi, urmând ca în cele 15 județe să se instituie o avertizare Cod portocaliu de caniculă.
[citeste si]
"Miercuri și joi (2 și 3 august), valul de căldură se va intensifica și va cuprinde toată țara. Vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în general peste pragul critic de 80 de unități, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade. În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 39 de grade", precizează ANM.
Pentru restul țării, meteorologii au emis Cod galben de caniculă, subliniind că în nordul și estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35-37 de grade Celsius.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”