Data publicării:
ANM, alerte meteo de furtuni și caniculă. Rafale de vânt și de 100 km/h și cantități de apă de 60 l/mp. Vijelii puternice - HARTA
România, între caniculă și furtuni. Administrația Națională de Meteorologie a emis patru alerte meteo, două de furtuni, două de caniculă.
Cod Galben de instabilitate atmosferică, pentru intervalul 19 iulie, ora 12:00 – 20 iulie, ora 10:00: ”În intervalul menționat, la început în Banat, iar spre seara și noaptea și în Oltenia, vestul Munteniei, Maramureș și local în Transilvania și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 55...70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat peste 30...40 l/mp)”.
Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, pentru intervalul 19 iulie, ora 18:00 – 20 iulie, ora 10:00: În intervalul menționat în Banat și vestul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70...90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat peste 50...60 l/mp).
-----
Cod Galben pentru 19 iulie de val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat: Valul de căldură se va menține în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum și în sudul Crișanei și al Moldovei. Va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 23 de grade.
Cod Portocaliu pentru 19 iulie de val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat Interval de valabilitate: În județele Dolj, Olt și Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38...39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general peste 20...22 de grade.
----
Cod Galben pentru 20 iulie de val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat: Valul de căldură se va menține în Muntenia, Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei și Olteniei. Va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 23 de grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News