Data publicării:

Anisie, precizare despre posibilitatea suspendării sau închiderii unităţilor de învăţământ

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Ministrul interimar al Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că la momentul acesta nu a luat în calcul suspendarea sau închiderea unităţilor de învăţământ sau a universităţilor, pentru că nu s-a confirmat niciun caz nou de îmbolnăvire cu coronavirus şi i-a îndemnat pe elevi să meargă la şcoală.

"La momentul acesta nu am luat în calcul suspendarea sau închiderea unităţilor de învăţământ sau a universităţilor, pentru că în afară de cazurile de la Timişoara nu avem în acest moment niciun caz confirmat. Împreună cu ministrul Sănătăţii am elaborat o procedură, vineri a fost transmisă în toate unităţile de învăţământ, iar acea procedură prevede că dacă există un caz confirmat, Inspectoratul Şcolar Judeţean împreună cu Direcţia de Sănătate Publică pot să ia decizia suspendării cursurilor sau chiar închiderea clasei sau şcolii, depinde de gravitatea cazului. Nu Ministerul Educaţiei este cel care ia decizia, ci Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă sau Comitetul judeţean, dacă se întâmplă la nivel judeţean", a spus, duminică, Anisie la Digi 24.

Apel la calm



Ea a făcut apel la calm, pentru că "nu este cazul, deocamdată, să ne alarmăm". "Părinţii, elevii să meargă la şcoală. Fac un apel la autorităţile publice locale să acorde o atenţie sporită şcolii, să doteze cu săpun, cu dezinfectant, cu tot ceea ce trebuie, pentru a preveni cazurile de îmbolnăvire şi pentru a crea o stare de bine copiilor la şcoală. Cred că panica nu ne face bine", a menţionat aceasta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel