Ministrul Educației decide astăzi dacă se vor preda cursurile online, în cazul extinderii coronavirus
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat la B1, în această dimineață, că se ia în calcul varianta online de predare a cursurilor școlare, în cazul apariției mai multor cazuri de coronavirus. Decizia va fi luată, în cursul zilei de astăzi.
"Măsura suspendării cursurilor este luată de Comitetul Special pentru situații de Urgență. Inspectoratul poate lua decizia închiderii școlilor numai cu Direcția de sănătate publică.
Am luat în calcul și soluția de predare a cursurilor online, încă de săptămâna trecută am gândit o astfel de procedură, astăzi avem o întâlnire cu reprezentanți ai unor organizații nonguvernamentale pentru a lua în calcul și predarea cursurilor unui astfel de mod.", a declarat ministrul la B1.
De duminică, se interzic activitățile la care participă mai mult de o mie de persoane. Pentru activitățile cu număr mai mic de participanți, decizia este a autorităților locale. Măsurile au fost anunțate de secretarul de stat Raed Arafat și sunt instituite până în 31 martie. Restricțiile ar putea fi însă prelungite, transmit autoritățile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News