Data publicării:

Angel Tîlvăr, PSD, la Grupul pentru Educație de la Varșovia

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Angel Tîlvăr, deputat PSD,  reprezintă România la reuniunea Grupului de lucru pentru educație, la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO, care are loc la Varșovia, în perioada 25-28 mai 2018.

Angel Tîlvăr. Adunarea are ca obiectiv transmiterea unui semnal de unitate înaintea summitului NATO din 11-12 iulie de la Bruxelles. Înalţi demnitari polonezi şi înalţi oficiali ai NATO şi ai Adunării Parlamentare, parlamentari din statele membre şi partenere NATO, vor fi implicaţi în cele patru zile de dezbateri tematice ale reuniunii.

Angel Tîlvăr este membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, iar în 2017 a fost desemnat ca reprezentant al țării noastre în cadrul proiectului pilot dedicat componentei de educație a NATO.

Grupul de lucru pentru educație își propune ca, în colaborare cu devizia de Diplomație Publică a NATO, să crească nivelul de informare a tinerelor generații despre rolul alianței nord-atlantice, ca principal actor în apărarea păcii.

Întrebat cum s-au derulat discuțiile, din perspectiva componentei educative a NATO în România, deputatul Angel Tîlvăr a declarat: "Am subliniat că România a alocat 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare, fiind, în 2017, pe primul loc între aliații NATO, în ceea ce privește cheltuielile de apărare, ceea ce argumentează importanța pe care România o acordă apartenenței la alianța nord-atlantică.

În acest context, am prezentat, bazându-mă pe informațiile puse la dispoziție de către Ministerul Educației Naționale, o analiză detaliată a programelor școlare pentru ciclurile gimnazial și liceal, din perspectiva tematicilor care pot avea legătură cu NATO", a conchis deputatul Angel Tîlvăr.
În cadrul grupului de lucru, s-a precizat că prerogativele de a include sau nu în programa școlară teme legate de NATO, aparțin guvernelor statelor membre și că eforturile de a educa tânăra generație în spiritul valorilor NATO, țin de specificul și de eforturile fiecărui stat.

Ce reprezintă Adunarea Parlamentară a NATO

Parlamentari din statele membre şi partenere NATO se reunesc la Varşovia, în perioada 25-28 mai 2018, cu prilejul reuniunii de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO. Precedenta sesiune de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO a avut loc la 26-28 mai 2017, la Tbilisi, Georgia.

Adunarea Parlamentară a NATO este o organizaţie interparlamentară, care reuneşte parlamentari din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, precum şi din ţările asociate, oferindu-le posibilitatea de a analiza chestiunile de interes pentru statele membre şi partenere ale NATO. Delegaţii la Adunarea Parlamentară a NATO sunt desemnaţi de parlamentele statelor lor, urmând procedurile naţionale în vigoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel