Data actualizării:
Data publicării:

UPDATE/ Angajaţii TAROM ameninţă cu greva, conducerea anunţă că nu le poate îndeplini cerinţele. Ce spune avocatul sindicaliştilor

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp
Fotografie de fredyalem, Pixabay
Fotografie de fredyalem, Pixabay

Conducerea companiei TAROM a anunţat că nu poate accepta revendicările sindicaliştilor, dar propune preluarea drepturilor prevăzute în Acordul în vigoare încheiat cu cele mai multe sindicate, cu câteva amendamente. 

UPDATE: Angajaţii TAROM au decis declanşarea conflictului de muncă, după ce negocierile cu managementul companiei au eşuat. 

"Pe data de 23 august 2022 a fost ultima întâlnire în vederea încheierii unui Contract Colectiv de Muncă între SC TAROM SA şi Sindicatul Unit TAROM (SUT). Din păcate, compania TAROM a tratat superficial negocierile, care au durat timp de două luni, cu doar şapte şedinţe de negociere, fără să reuşească să înţeleagă situaţia financiară precară a angajaţilor care nu au mai avut creşteri salariale încă din anul 2008. TAROM alege să renunţe cu foarte mare uşurinţă la angajaţi profesionişti, piloţi, mecanici, însoţitori de bord sau salariaţi din check-in, rampă, cargo, ticketing, cu zeci de ani de experienţă în domeniu, urmând un plan de restructurare care în scurt timp va contracta activitatea companiei, ce va ajunge dintr-o companie istorică o companie regională pe cale de dispariţie. Nu putem înţelege cum acest director (Mihăiţă Ursu - directorul general TAROM) a preferat să angajeze însoţitori de bord de la o companie concurentă, BlueAir, şi nu a reangajat însoţitori de bord pensionari cu licenţă validă sau pe cei care au avut contract pe perioada determinată. Dl. Ursu lucrează cumva pentru BlueAir?", se spune într-un comunicat al SUT, remis Agerpres.

În acest context, Sindicatul Unit TAROM (SUT) va demara declanşarea conflictului de muncă la compania TAROM, urmând paşii legali. Sindicaliştii susţin că revendicările salariale şi socio-profesionale ale angajaţilor TAROM au fost tratate cu superficialitate.

"Sindicatul nu putea fi de acord ca salariaţii din Comercial, Financiar, Inflight, Dispecerii de Zbor, Securitatea Zborului, Însoţitori de bord, Piloţi, Quality, IT ş.a. să nu primească nimic la aceste negocieri. Pentru prima dată în istoria sindicalismului din TAROM, membrii împuterniciţi în comisia de negociere a CCM au dat dovadă de unitate, neacceptând oferta discriminatorie a directorului general TAROM, dl. Mihăiţă Ursu. Îl anunţăm pe dl. Ursu că ameninţările transmise pe e-mail către toţi angajaţii companiei nu vor avea efect, angajaţii nu mai pot şi nu mai vor să fie sclavi pe plantaţia TAROM", avertizează preşedintele SUT, Narcis Paşcu.

- ştirea iniţială - 

"În urma întâlnirii de astăzi, ce a avut loc la sediul companiei între reprezentanţii TAROM şi reprezentanţii Sindicatului Unit SUT, în cadrul căreia s-au discutat aspectele legate de solicitările SUT cu privire la contractul colectiv de muncă, conducerea companiei a prezentat ultima propunere în ceea ce priveşte contractul colectiv de muncă pe care o poate susţine din punct de vedere financiar.(...) Propunerea companiei este de preluare a drepturilor prevăzute în beneficiul salariaţilor la nivelul reglementat prin Acordul în vigoare încheiat cu majoritatea sindicatelor constituite în cadrul TAROM, aşa cum a fost prelungit la data de 7.06.2022, cu următoarele amendamente: majorarea valorii tichetelor de masă la 30 de lei; acordarea unor majorări salariale către categoriile prioritare de salariaţi, în limita fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2022, conform informaţiilor prezentate către sindicat", se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

CITEŞTE ŞI Urmează grevă la TAROM, ultimatum pentru conducere. Iată ce salarii au piloții și copiloții, conform unui document consultat de DCNews

TAROM, pe pierdere de 13 ani



Reprezentanţii companiei reiterează că TAROM înregistrează pierderi de mai bine de 13 ani, situaţia financiară a companiei fiind deteriorată semnificativ în ultimii ani.

De asemenea, pandemia Covid-19 a condus la cel mai accentuat declin al industriei aviatice din istoria recentă, la nivel global estimându-se că impactul COVID-19 a determinat o reducere cu 50% a locurilor oferite de companiile aeriene în 2020 şi o pierdere de trafic estimată de 60%. Potrivit OACI, companiile aeriene au pierdut 371 miliarde dolari din venituri brute din exploatare în 2020. Impactul direct este vizibil şi pentru aeroporturi, care au pierdut peste 111,8 miliarde dolari venituri în 2020, comparativ cu activitatea normală.

"În consecinţă, efectele pandemiei COVID-19 s-au reflectat prompt şi sever în activitatea TAROM. În martie 2020, când au fost puse în aplicare primele interdicţii de călătorie, numărul pasagerilor transportaţi a scăzut cu mai mult de 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu o suspendare completă a activităţii în aprilie şi mai 2020, singura excepţie făcând-o zborurile de repatriere, care nu au putut genera venituri suficiente şi, de fapt, nu au fost efectuate în scopuri comerciale. În perioada iunie - noiembrie 2020, numărul de pasageri s-a situat la un nivel cu cel puţin 80% mai scăzut decât în perioadele similare din 2019, în timp ce în luna decembrie 2020 numărul de pasageri a fost cu 75% mai scăzut decât în luna decembrie 2019", subliniază sursa citată.

În 2020, TAROM a pierdut 7 din 10 pasageri



Comparativ cu nivelul pre-pandemic (2019), TAROM a cunoscut în 2020 un declin accentuat, de 73%, în ceea ce priveşte numărul total de pasageri transportaţi, se mai arată în comunicat.

"Ţinând seamă de cele mai sus menţionate , precum şi de actuala situaţie financiară extrem de dificilă, dar şi de limitările impuse prin dispoziţiile OUG 139/2020, potrivit cărora TAROM are obligaţia să nu acorde bonusuri, sporuri şi să reducă cheltuielile salariale, conducerea TAROM se află în imposibilitatea de a accepta revendicările solicitate de către Sindicatul Unit TAROM (SUT)", se precizează în comunicat.

Reprezentanţii companiei menţionează că, pentru a satisface solicitările SUT, TAROM ar trebui să plătească în plus o sumă în cuantum total de aproximativ 180 milioane lei, fiind pusă astfel în pericol supravieţuirea societăţii şi menţinerea locurilor de muncă.

"De asemenea, conducerea TAROM îşi manifestă întreaga disponibilitate pentru continuarea colaborării în vederea identificării celor mai bune soluţii, care să aibă în vedere contextul actual (inclusiv procesul de restructurare aflat în curs de implementare) şi depune toate eforturile necesare în vederea redresării situaţiei financiare. În egală măsură, reiterează oricum disponibilitatea pentru aşezarea la masa unor noi discuţii în măsura în care SUT va manifesta la rândul său deschiderea pentru identificarea soluţiilor de compromis absolut necesare. Dreptul la grevă reprezintă un drept fundamental al salariaţilor, dar nu şi o soluţie constructivă, care să aibă în vedere şi să ia în seamă situaţia prin care TAROM trece în acest moment. Din păcate, deşi conducerea companiei TAROM îşi doreşte foarte mult îmbunătăţirea aspectelor salariale, din raţiuni de ordin financiar, în acest moment se află în imposibilitatea de a veni în întâmpinarea tuturor solicitărilor Sindicatului Unit TAROM (SUT)", se mai arată în comunicat. 

Ce spune avocatul sindicaliştilor. O grevă e posibilă oricând 

Sindicatul Unit TAROM (SUT) şi conducerea companiei nu s-au înţeles marţi asupra Contractului Colectiv de Muncă, iar sindicaliştii susţin că greva se va declanşa cel mai probabil de săptămâna viitoare.

"Aţi întrebat la un moment dat dacă se va declanşa greva? Da, foarte probabil se va declanşa. Şi aţi întrebat când. Eu pot să vă spun că începând cel mai probabil cu săptămâna viitoare în fiecare zi putem să avem grevă. Grevă de avertisment, urmând ca ulterior să fie grevă generală, astfel încât întreaga activitate TAROM să fie blocată, iar dragii noştri parlamentari să nu poată zbura, să-şi ia diurnele de la Bruxelles. De la începutul lunii septembrie, dragii noştri parlamentari vor sta acasă, pentru că avem acest drept legal recunoscut prin lege, ca în situaţia în care o negociere colectivă nu se încheie cu acordul părţilor să putem să declanşăm greva. Deci, este absolut normal", a afirmat avocatul SUT, Costel Gâlcă.

Înţepături la adresa lui Grindeanu



El a susţinut că ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi directorul general al companiei, Mihăiţă Ursu, nu au venit cu soluţii ca bugetul de salarii pe 2022 să fie mai mare decât cel preconizat, în timp ce Adrian Vasi, comandant ATR, a precizat că TAROM are 11% buget de salarii, în condiţiile în care companii similare din Africa au 26%, din Asia - 25 %, America - 32%.

"Şi o medie normală pentru o companie normală: 25%. Şi noi avem 11%. Şi atunci ce împărţim? Din 11% ce împărţim? La cine împărţim? Aici este problema. De data aceasta chiar ne-am unit (sindicaliştii din TAROM - n. r.) pentru că întotdeauna s-a încercat dezbinarea aceasta că piloţii trebuie să câştige nu ştiu cât, mecanicii şi ceilalţi trebuie să câştige mai puţin şi vreau să aduc o clarificare. Cei 35% nu sunt o mărire la salariu, este vorba de bugetul de salarii. În momentul de faţă compania are 11% buget de salarii. Toate companiile, uitaţi din Africa - 26 %, din Asia - 25 %, America, care e un stat cu vechime în aviaţie - 32%", a arătat acesta.

Întrebat dacă, în cazul unei greve, SUT îşi va asuma că mii de pasageri vor avea călătoriile date peste cap, Costel Gâlcă a răspuns: "Da, în cazul unei greve, domnul Grindeanu să îşi asume că aceşti pasageri nu vor zbura. Inclusiv colegii lui de partid. Domnul Grindeanu să-şi asume, nu noi. Noi ne exercităm un drept legal. Avem o problemă să ne exercităm dreptul legal la grevă în România? Să ştiţi că primii care muncesc în această companie sunt piloţii. Cei care trebuie să se gândească la acei de care spuneţi dumneavoastră este conducerea. Şi conducerea ministerului, în primul rând sub tutela căruia este TAROM, şi apoi conducerea acestei instituţii. Aţi făcut vreodată comparaţie între între CEO-ul TAROM şi ai celorlalte companii să vedeţi diferenţele de profesionalism?"

"Îl aşteptăm pe domnul Grindeanu să găsească soluţii la salariile şi la revendicările sindicaliştilor şi să mărească bugetul de salarii, nu să vină să ne spună că ne dau aceste salarii de fapt din economiile pe care le-au făcut pe anul acesta concediind oameni. În acest moment, nici domnul Grindeanu, care este cel care administrează în mod real această companie, în mod direct, şi nici domnul Mihăiţă Ursu nu au venit cu nicio soluţie pentru că acest buget de salarii pe 2022 să fie mai mare decât cel preconizat. Ca să ne înţelegem, nu dă nimic compania în plus de ce are, doar împarte ceea ce a făcut economii. Deci, de săptămâna viitoare va fi grevă. Că e de avertisment, că e generală, vom vedea în funcţie de demersurile noastre", a adăugat Gâlcă.

Sindicaliştii spun că managementul TAROM îşi bate joc de angajaţi



La rândul său, preşedintele Sindicatului Unit TAROM (SUT), Narcis Paşcu, a afirmat că managementul TAROM îşi bate joc de proprii angajaţi, deoarece în cadrul negocierilor nu s-a obţinut creşterea salariilor nici măcar cu rata inflaţiei.

"Compania TAROM în continuare îşi bate joc de angajaţii săi. Sincer, vreau să vă spun că nu am putut să văd atâta jignire din partea companiei TAROM. Îşi bate joc de angajaţii săi această administraţie a companiei TAROM. Suntem pe punctul de a cere demisia domnului Mihăiţă Ursu. Nu există aşa ceva, o bătaie de joc. În aceste documente pe care le vedeţi aici nu a făcut decât să vină cu nişte firimituri pe această masă de negociere. Deci, angajaţii companiei TAROM, cei 430 de angajaţi, sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. Nu se poate ca tu să vii cu 200 de lei, cu 300 de lei majorare de salariu în acest moment critic, când aviaţia, aşa cum vedeţi şi dumneavoastră, în toată lumea şi-a revenit. Noi, TAROM, muncim. Angajaţii sunt cei care poartă compania pe toate rutele unde zboară avioanele TAROM. Noi suntem cei responsabili de siguranţa şi securitatea zborului, iar conducerea actuală, împreună cu Ministerul Transportului, îşi bate joc de compania TAROM. Nici măcar rata inflaţiei nu am primit. La piloţi, care sunt aici, cu noi, vă pot comunica dumnealor, s-a oferit undeva sub 7%. Nu se poate aşa ceva, este bătaie de joc! Angajaţilor care lucrează în check-in li s-a oferit 100 de lei, la supervizor 350 de lei, la cei care sunt plătiţi cu salariul minim. Deci, noi suntem acum într-un punct în care putem să declanşăm conflictul colectiv de muncă. Mai aşteptăm încă o ofertă din partea companiei, încă nu s-au terminat negocierile", a spus Narcis Paşcu.

Greva de avertisment nu va mai fi miercuri



El a precizat că miercuri nu va fi grevă de avertisment, deoarece trebuie urmaţi anumiţi paşi.

"Conform condiţiilor legale, sindicatul nu poate declanşa conflictul de muncă decât urmărind anumiţi paşi. Practic, dacă astăzi se încheie negocierile, încă nu ştim cum se vor încheia, noi vom notifica compania TAROM, vom notifica şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov, dar după ce terminăm negocierile. Acum suntem în ultima rundă de negocieri", a subliniat Paşcu.

Sindicaliştii au făcut referire şi la unele salarii din companie, pentru a se înţelege mai bine situaţia.

"Eu pot să vă spun pentru detaşamentul ATR, unde lucrez de 12 ani, că un comandant ia 3.500 de euro, cu tot cu bonusuri, ture de noapte. 3.500 de euro înseamnă mai puţin cu vreo 1.000 de euro decât un copilot de la o companie privată low-cost. Oamenii sunt foarte hotărâţi, foarte hotărâţi (să facă grevă - n. r.). Au plecat foarte mulţi piloţi până acum, suntem vânaţi la propriu de companiile low-cost şi plecăm la foarte mulţi bani. La nivelul companiei suntem aproximativ 160 de piloţi. Am pierdut 25% numai în ultimele 3 luni", a menţionat Adrian Vasi.

Traian Dincă, vicepreşedinte în SUT şi copilot în detaşamentul ATR, a menţionat că primeşte un salariu de 8.100 de lei.

"Pentru un copilot la TAROM, în momentul de faţă salariul ajunge la 8.100 de lei, ceea ce, bineînţeles, comparativ cu un agent de sol, poate părea foarte mult, pentru că în momentul de faţă ei sunt sub salariul minim pe economie. Ei iau 1.700-1.800 de lei. Evident, diferenţa poate părea destul de mare, dar responsabilitatea şi, uitându-ne în piaţă, la ceea ce se întâmplă în momentul de faţă cu piloţii absolut de la toate companiile, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, noi suntem subevaluaţi. Cât despre negocieri, noi suntem în continuare în negocieri, în continuare aşteptăm şi ne dorim să evităm orice înseamnă conflict de muncă", a adăugat Dincă.

În altă ordine de idei, avocatul SUT a atras atenţia că planul de restructurare a companiei TAROM este "complet eronat" şi a costat 2 milioane de euro care au fost daţi unei multinaţionale

"Planul de restructurare este complet eronat. Este făcut de o multinaţională pe 2 milioane de euro - întrebaţi, aveţi curiozitatea, cât a costat acest plan - şi el este o eroare fundamentală. În momentul în care tu vii să spui că trebuie să dai afară însoţitori de bord, iar peste două luni tu constaţi că trebuie să închiriezi oameni de la alte societăţi, este clar că planul a fost falimentar. În momentul în care tu faci evaluarea tuturor însoţitorilor de bord şi te costă 300 de euro şi tu nu mai dai afară oameni, cine recuperează aceşti bani? Deci, planul acela, paradoxal, nu prevede nici o creştere de venituri", a arătat acesta.

În final, sindicaliştii au dat asigurări că, vizavi de declanşarea conflictului de muncă, sunt nişte etape şi nişte prevederi legale care vor fi respectate.

"Noi am început colectarea, dacă vreţi, a semnăturilor pentru declanşarea lui şi desigur aceasta se va desfăşura în limitele legale. Îi asigurăm pe toţi că va fi respectată legea, că nimeni nu e mai presus de lege.(...) Nu e mai puţin adevărat, dacă ajungem la greva propriu-zisă, cum spune legea, că trebuie să asigurăm o treime din serviciile companiei, fiind servicii de importanţă nu numai naţională, ci şi internaţională. Soluţia este să ajungem şi să tragem un semnal de alarmă domnului prim-ministru dacă vor să închidă această companie sau vor să menţină un brand naţional şi internaţional", a spus şi secretarul general al Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România, Sabin Rusu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel