Data publicării:

Angajaţii din Sănătate protestează joi, 8 iunie, în Bucureşti

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inguam Photos / Octav Ganea
Inguam Photos / Octav Ganea

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (organizație sindicală reprezentativă la nivelul sectorului Sănătate) anunță organizarea Mitingului și marșul Sănătății în ziua de joi, 08 iunie 2023, în București.

"Programul acțiunilor de protest:

11:00-12:00    Miting în Piața Victoriei

12:00-12:30    Marș din Piața Victoriei către Piața Revoluției

12:30-13:00   Miting în Piața Revoluției / Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii

13:00 -13:30   Marș din Piața Revoluției către Piața Constituției

13-30-14:30   Miting în Piața Constituției

Cele câteva mii de profesioniști din sistemul public de sănătate prezenți la protest vor susține următoarele revendicări:

Acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării: Acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toți angajații din sănătate.

Raportarea sporurilor pentru condițiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA și muncitori sanitari.

Raportarea sporurilor de tură și pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal.Plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.

Adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătății (în forma stabilită cu partenerii sociali) și aplicarea cât mai rapidă a acestuia. În forma negociată proiectul de lege asigură:

Reașezarea în grila de salarizare a tuturor angajaților din sectorul public de sănătate, începând cu asistentele medicale

Posibilitatea unei creșteri efective și relevante a veniturilor angajaților din sănătate

Acceptarea propunerilor Federației „Solidaritatea Sanitară” la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergență, încheierea și înregistrarea acestui contact colectiv de muncă.

Actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată și scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.

Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate

Creșterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.Federația „Solidaritatea Sanitară” consideră că soluția la reducerea gradului de nemulțumire a angajaților din sănătate o constituie refacerea încrederii acestora în angajamentele asumate de politicieni atât în cadrul legii salarizării cât și în cadrul negocierilor purtate cu organizațiile sindicale reprezentative. În acest sens, politicienii trebuie să înțeleagă că angajații din Sănătate nu pot avea încredere în rezolvarea inechităților salariale prin noua lege a salarizării până când nu le sunt acordate toate drepturile din actuala lege a salarizării (legea nr. 153/2017), exact așa cum sunt prevăzute.

În consecință, solicităm anularea de urgență a tuturor prevederilor diferitelor ordonanțe de urgență care au suspendat drepturile prevăzute în legea salarizării și acordare acestor drepturi.

Guvernanții trebuie să înțeleagă că nu pot negocia un proiect de lege a salarizării cu partenerii sociali și apoi să-l modifice după bunul plac, că nu se pot angaja că vor semna contractul colectiv la nivel de sector și să întârzie cu mai bine de jumătate de an onorarea acestei obligații. Guvernanții trebuie să transpună propunerile la contractul colectiv de muncă la nivel de sector și să asigure finalizarea și înregistrarea acestuia. De asemenea, ei trebuie să asume adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea privitoare la sănătate) exact în forma negociată cu partenerii sociali și aplicarea de urgență a acestuia.

Participanții la aceste acțiuni vor demonstra guvernaților hotărârea de a continua programul de proteste așa cum a fost anunțat, acesta putând ajunge până la greva generală. Avertizăm politicienii că noi nu schimbăm programul acțiunilor după placul lor și prin înțelegeri conjuncturale, ci doar atunci când sunt onorate așteptările legitime ale angajaților. În consecință, recomandăm Guvernului să se așeze la masa negocierilor (respectând criteriu reprezentativității) înainte de a fi prea târziu, pentru a asigura împreună cele mai bune soluții de onorare a revendicărilor", se arată în comunicatul de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel