Data publicării:

Angajații din poștă și comunicații se alătură protestelor

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Posta Romana
Posta Romana

Angjații de la poșta și comunicații se alătură celorlalți protestatari, spunând că vor participa la toate acțiunile de protest și cer Guvernului să înlocuiască amenințările și sfidările cu găsirea unor soluții la problemele cu care se confruntă românii.

Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii, ce reprezintă interesele a peste 30.000 de membri de sindicat din Poşta Română, se solidarizează cu acţiunile de protest ale angajaţilor din sectorul bugetar - funcţionari publici şi personal contractual, poliţişti, angajaţi din învăţământ sau din sănătate, au anunţat  reprezentanţii Blocului Naţional Sindical, într-un comunicat de presă, citat de Mediafax

Reprezentanţii sindicaliștilor au anunţat că membrii organizaţiei vor participa la acţiunile organizate în solidaritate cu colegii din sectorul bugetar, precum şi la protestele decise deja de confederaţiile sindicale naţionale.

Angajații din Poştă şi Comunicaţii spun că dacă acţiunea de protest a angajaţilor din sectorul bugetar va continua şi săptămâna viitoare, vor organiza pichete la toate sediile de prefecturi din ţară, iar în Bucureşti vor avea loc acţiuni în faţa ministerelor unde se desfăşoară conflictele de muncă.

Aceştia au precizat că dacă la nivel de confederaţii sindicale se va decide declanşarea declanşarea unor greve de solidaritate, Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii va participa la acestea.

Sindicaliştii solicită membrilor Guvernului "să renunţe la atitudinea de aroganţă, nepăsare şi batjocură faţă de suferinţele şi revolta unor categorii din ce în ce mai largi ale populaţiei, fie că sunt salariaţi sau sunt pensionari".

Ei mai cer să înlocuiască "refuzul dialogului, batjocura, sfidarea şi ameninţările, cu soluţii şi măsuri pentru problemele cu care se confruntă majoritatea românilor aflaţi în pragul disperării din cauza imposibilităţii de a-şi mai asigura traiul zilnic, chiar şi la un nivel de minimă subzistenţă".

Totodată, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii susţin că resping ferm "orice încercare de diminuare a veniturilor sindicaliştilor din Poşta Română, cu atât mai mult cu cât majoritatea angajaţilor Poştei au veniturile cu peste 30% sub venitul mediu pe economie". Aceştia avertizează guvernanţii că orice astfel de încercare va atrage după sine acţiuni de protest ample şi foarte dure.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel