Angajaţii AVAS au cerut adeverinţe ca să meargă la concertul AC/DC cu reducere
Angajaţi ai AVAS au solicitat adeverinţe din partea instituţiei la care lucrează, pentru a obţine o reducere de 25 la sută din preţul biletului la concertul AC/DC din 16 mai, anul trecut, după ce revista Kamikaze a scris că va acorda bugetarilor o reducere de 25%.
Potrivit unui document publicat pe blogul jurnalistului Victor Ciutacu, Bogdan Negrea, salariat al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), cu contract individual de muncă, pe perioadă nedeterminată, având funcţia de expert la Direcţia Insolvenţă din cadrul Direcţiei Generale Insolvenţă, a solicitat o adeverinţă "pentru a-i servi la obţinerea unei reduceri de 25 la sută din preţul biletului la concertul AC/DC din data de 16.05.2010".
Pe de altă parte, Valentin Vasiloiu, directorul Eventim, firma care s-a ocupat de vânzarea biletelor pentru eveniment, a declarat pentru Mediafax că firma sa nu a practicat niciun fel de reducere specială.
Ulterior apariţiei documentului, AVAS a dat publicităţii un comunicat în care confirma că doi angajaţi au solicitat asemenea adeverinţe prezentând un articol din revista Kamikaze, în care erau menţionate asemenea reduceri.
"Ca urmare a solicitării primite de la doi angajaţi ai Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, instituţia a eliberat două adeverinţe care certificau calitatea de angajaţi a acestora şi precizau scopul pentru care urmează a fi folosite", se arată în comunicatul AVAS .
"Cei doi salariaţi ai AVAS au solicitat eliberarea unor adeverinţe din care să reiasă calitatea de angajaţi ai instituţiei, arătând că acestea le sunt necesare pentru obţinerea unei reduceri de 25% din suma biletului la concertul AC/DC din 16.05.2010. Solicitarea a fost argumentată prin prezentarea unui extras din publicaţia Kamikaze din 12 mai 2010 care oferea această reducere pensionarilor şi angajaţilor la stat, pe baza prezentării talonului de pensie, respectiv a unei adeverinţe de la angajator", se mai arată în document.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News