Angajaţii Apple au pierdut prototipul iPhone 5 într-un bar
În curând, directorii Apple le-ar putea interzice angajaţilor să mai iasă la terasă sau în baruri, având în vedere că au uitat prototipul pentru telefonul iPhone 5 într-un astfel de local din San Francisco. Aceasta a fost a doua oară când pierd un prototip al telefonului.
Mai mult, se pare că prototipul deja a fost vândut pe site-ul Craigslist, pentru suma de 200 de dolari. Totuşi, informaţia a fost emisă de o singură sursă, care a cerut să fie numită şi care nu a adus şi fotografii pentru a susţine ce spune. Oricum, dacă este adevărată povestea, înseamnă că s-a repetat întâmplarea de anul trecut, când a fost pierdut prototipul iPhone 4, informează Libertatea.
În urmă cu un an, când a fost pierdut primul telefon iPhone 4, angajaţii Apple au reuşit să-i identifice poziţia pe un radar, în casa unui bărbat, care însă a negat că ar avea vreo informaţie legată de prototip.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News