Doisprezece salariaţi au fost concediaţi recent de o companie de marketing senzorial, Mood Media, din Franţa după ce au refuzat transferul în România, au anunţat surse concordante, citate de Le Figaro, în ediţia electronică.
Nathalie Dussert, în vârstă de 48 de ani, angajată de 13 ani a acestei companii, a aflat, împreună cu alţi 11 colegi ai săi la 12 aprilie că postul său va fi transferat în România, scrie Mediafax.
"Am fost concediată pe baza unui motiv personal, dar este vorba despre o concediere economică", afirmă ea. "Am avut la dispoziţie 15 zile pentru a accepta sau a refuza. A trebuit să punem întrebările corect, pentru că ne-au spus că ne vom păstra salariul din Franţa dar, ajungând la faţa locului, ni s-a făcut un nou contract românesc cu 632 de euro pe lună, fără asigurare de sănătate", a declarat ea. Dussert intenţionează să sesizeze justiţia în legătură cu acest caz.
Compania Mood Media, un grup mondial specializat în marketing senzorial, are 163 de salariaţi în Franţa. Directorul juridic al Mood Media, Bruno Besson, susţine că în cazul unui transfer de activitate, "legea obligă" la transferul automat al contractelor şi nu permite "concedierea din motive economice". Dacă un salariat acceptă propunerea, el va câştiga "acelaşi salariu plătit de compania românească", adaugă el.
Alain Hinot de la sindicatul CGT susţine că angajatorul a "vrut să evite un plan de salvare a locurilor de muncă, mai dificil", prezentând situaţia ca pe un "pretins transfer" şi nu ca pe o delocalizare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”