Data publicării:

Angajamentele ministrului Justiției. Două puncte cheie

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Membrii Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR) s-au întâlnit, joi, cu ministrul Justiției, Raluca Prună, pentru a discuta și analiza propunerile din Planul Național pentru Modernizarea Romaniei care țin de zona justiției și importanța acestora pentru România, potrivit aid-romania.org . 

Alegeri prezidentiale 2024

Măsurile propuse ministrului Prună

Astfel, membrii CNMR au prezentat Ministrului Prună următoarele măsuri cuprinse în Planul Național pentru Modernizarea României:

1. Modificarea legislației penale prin renunțarea la posibilitatea retragerii plângerii în caz de viol de către partea vătămată;

2. Alocarea de către Guvern a sprijinului financiar și logistic necesar pentru: Direcția Națională Anticorupție (DNA), Parchetul General (PG), DIICOT, INSTANȚE DE JUDECATĂ, DLAF, AUTORITATEA DE AUDIT, precum și pentru instituțiile cu atribuții de prevenire a infracțiunilor, indiferent de natura acestora.

3. Înființarea unui TRIBUNAL DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV la nivelul TRIBUNALULUI BUCUREȘTI care să asigure celeritatea judecării spețelor ce vizează contestațiile în achiziții publice, dar și orice altă speță din zona de competentă.

4. Prezentarea de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a unor RAPOARTE ȘI ANALIZE cu privire la CELERITATEA judecării proceselor de achiziții publice și utilitatea folosirii ANONIMELOR în cercetarea penală.

5. Restrângerea ABUZULUI DE DREPT prin folosirea excesivă a plângerilor penale soluționate cu NUP (Neînceperea Urmăririi Penale) sau a contestării procedurilor de achiziție publică. Identificarea de către CSM și MJ a unor soluții de responsabilizare a petenților și degrevarea magistraților de cercetările inutile.

6. Definirea atât a termenului 'SITUAȚIE DEOSEBITĂ', cât și a celui de 'URGENȚĂ' din legea care prevede folosirea coloanei oficiale de către membrii Guvernului României (Codul Rutier, art. 223, alin. 3) și restrângerea utilizării exclusiv în caz de calamități naturale, conflicte armate și pentru participarea la ședințe ale Consiliului Superior de Apărare al Țării (CSAT) — SAU — Amendarea Codului Rutier prin excluderea în totalitate a folosirii de către membrii Guvernului României a coloanei oficiale.

7. ALOCAREA de către GUVERN a cel puțin 100 milioane de euro, din bani europeni, pentru următorii 7 ani, pentru asigurarea unor condiții minime de umanitate în închisori și pregătirea reincluderii sociale a celor ce vor fi eliberați.

8. Introducerea camerelor video la toate concursurile de ocupare a unei funcții în instituțiile publice.

9. Scăderea ponderii interviului pentru ocuparea unei funcții din instituțiile publice prin crearea unei grile în care interviul să reprezinte 30% din punctajul total în comisii.

Măsuri pentru care s-a angajat Ministerul Justiției

Punctual, Ministrul Justiției va acorda o atenție sporită câtorva dintre măsurile prezentate, respectiv pentru:

1. Alocarea de către Guvern a sprijinului financiar și logistic necesar pentru: Direcția Națională Anticorupție (DNA), Parchetul General (PG), DIICOT, INSTANȚE DE JUDECATĂ, DLAF, AUTORITATEA DE AUDIT, precum și pentru instituțiile cu atribuții de prevenire a infracțiunilor, indiferent de natura acestora.

2. ALOCAREA de către GUVERN a cel puțin 100 milioane de euro, din bani europeni, pentru următorii 7 ani, pentru asigurarea unor condiții minime de umanitate în închisori și pregătirea reincluderii sociale a celor ce vor fi eliberați.

Propunerile lui Alexandru Cumpănașu

Președintele CNMR, domnul Alexandru Cumpănașu, a propus Ministrului Justiției să adauge la criteriile de selecție pentru viitorii conducători ai Parchetelor, pe lângă experiența managerială dovedită, și criterii privind un bun management în comunicarea cu societatea civilă și cu justițiabilii. Președintele CNMR a solicitat doamnei Ministru o clarificare cu privire la eligibilitatea actualului șef al DNA pentru un nou mandat, ținând cont de dezbaterile din spațiul public pe acest subiect. Doamna Ministru a răspuns că actualul Procuror-șef DNA este eligibil pentru un nou mandat.

Prioritatea lui Prună

La rândul său, domnul Ion Popescu, președinte al Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN și vicepreședinte al CNMR, a atras atenția asupra importanței modificării urgente a legii salarizării și pensionării magistraților. În ceea ce privește soluționarea alternativă a litigiilor de natură civilă și comercială, membrii CNMR au susținut ideea promovării instituționale a acesteia în scopul degrevării instanțelor de volumul mare al dosarelor aflate pe rol. Totodată, doamna ministru Raluca Prună a precizat în cadrul întâlnirii că o prioritate a mandatului său o reprezintă măsurile legate de prevenție, măsuri care se vor regăsi în Strategia Națională Anticorupție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel