Data actualizării:
Data publicării:

Andronescu, REPROȘ lui Dragnea după SCHIMBARE. Mesaj de la Firea

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu

Ecaterina Andronescu a fost înlăturată din fruntea Comisiei de Învățământ din Senat. Ea a fost înlocuită cu Liviu Pop, fost ministru al Educației. Înainte de vot, le-a fost dat social-democraților semnalul de susținere a lui Liviu Pop, potrivit informațiilor DCNews .

Alegeri prezidentiale 2024

La Antena 3, în emisiunea ”100 de minute” realizată de Alessandra Stoicescu, Ecaterina Andronescu a afirmat că ”nu este nicio justificare (n.r. pentru schimbarea sa), dar, dacă aceasta este decizia președintelui (n.r. Liviu Dragnea), o respect.” Ecaterina Andronescu a afirmat că valoarea nu-i este dată de funcția pe care o ocupă. 

Întrebată dacă are ceva de reproșat președintelui PSD, Liviu Dragnea, care ar fi luat decizia schimbării sale, Ecaterina Andronescu a răspuns: ”M-aș fi așteptat să o explice”. 

Mai mult, Ecaterina Andronescu confirmă informațiile DCNews: ”Cineva mi-a spus și mie cu puțin timp înainte că votul era deja rezolvat.”

”Nu am stat niciodată cu mâna întinsă după o funcție, niciodată.” a mai precizat Ecaterina Andronescu.

Firea, mesaj

Totodată, politiciana PSD a adăugat: ”Știți ce mă revoltă de mine, ce se spune dedesubt. Doamna Firea mi-a trimis un mesaj că a aflat că sunt supărată pe domnia sa. Cine face astfel de dialoguri pe dedesubt.... eu personal nu-mi aduc aminte să fi spus de rău despre un coleg. Am încercat să temperez de câte ori mi-a stat în putință. Că cineva se duce și încearcă să pună pe unul împotriva altuia mi se pare fără sens și niciodată nu o să fac parte din așa ceva.”

”Eu cred că ar trebui să existe niște criterii în alegerea oamenilor, dacă vrem să facem perfomanță.” a mai spus senatoarea PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel