Depășind chestiunea combinațiilor, există unele alimente, altfel sănătoase, în cazul cărora trebuie să aveți grijă cum le mâncați.
Iată un top:
Fructele și fresh-urile
Conțin fructoză, adică zahăr. Asta e o problemă. Apoi, ele nu se combină mai cu nimic. Aveți detalii în tabelul spre care am dat link mai sus. În plus, însă, sunt cam greu de digerat. Tocmai de asta, în cazul lor, indicat este să fie consumate în prima parte a zilei și ca masă separată, la 2 ore distanță de oricare alta.
În cazul sucurilor făcute din fructe, trebuie să le luați în calcul ca pe orice alt aliment, cu caloriile aferente. De asemenea, e bine să fie făcut sucul prin presare nu centrifugare și să fie consumat îndoit cu apă plată.
Nucile și semințele
Extrem de sănătoase, surse valoroase de grăsimi bune și de mulți alți nutrienți, sunt, însă, bombe calorice. În jur de 700 de calorii la suta de grame. Fiind mici, e simplu să sari calul. Așa că atenție mare la cantități.
Lactatele mâncate necorespunzător
Laptele, deși sursă de calciu, nu se consumă în fiecare zi, nici măcar varianta degresată. Pentru că nu grăsimea reprezintă principala problemă, ci cazeina, o enzimă din lapte pe care sistemul digestiv uman are probleme mari să o digere. În exces, laptele poate ajunge chiar să spele calciul din organism.
Brânzeturile, de asemenea, conțin cazeină dar și o cantitate mare de grăsime. Aveți în link-ul pe care l-am dat în paragraful anterior toate indicațiile legate de cum se mănâncă brânza și cașcavalul dar și lactatele fermentate, pentru care regulile sunt mult mai relaxate. Atenție, însă, bune sunt variantele simple, nu tot felul de produse procesate gen creme de brânză, iaurturi cu fructe etc.
Citiți continuarea aici.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol