Andreea Esca, urare inedită pentru fiica sa, Alexia Eram: Enervantă, tocilară, nebună. Când am aflat că sunt însărcinată...
Andreea Esca a postat o urare inedită pentru fiica sa, Alexia Eram, care își sărbătorește astăzi ziua de naștere.
Andreea Esca iubește enorm de mult fiica, iar cele două au o relația specială. Astăzi, de ziua fiicei sale, vedeta de la Știrile Pro Tv i-a transmis o urare inedită Alexiei Eram. Andreea Esca și-a amintit ce a simțit în ziua în care a aflat că este însărcinată, afirmând că este recunoscătoare pentru faptul că a devenit mama Alexiei, pe care o descrie drept o persoană veselă, deșteaptă, amuzantă, dar și nebună și enervantă.
"Când am aflat că sunt însărcinată, acum 23 de ani, strigam pe stradă de fericire, la propriu, povesteam oricui despre apariția ta, și mă simțeam mai puternică decât niciodată! Ce minune mai mare decât să crești în tine un alt om? Îi mulțumesc lui Dumnezeu, în fiecare zi de atunci, pentru că m-a ales pe mine să fiu mama ta, Alexia mea superbă, veselă, bună, nebună, deșteaptă, amuzantă, enervantă, tocilară, sportivă, workaholica, cicălitoare, perfecționistă, timidă, prietenoasă, party animal, cu cel mai mare suflet și cea mai mare inima. Te iubește mama, Alexia Eram!", a scris Andreea Esca pe pagina sa de Facebook.
Alexia Eram a împlinit 23 de ani
Fiica Andreei Esca s-a născut pe 31 august 2000, împlinește astăzi 23 de ani. Ea a urmat Liceul Francez Anna de Noailles din Bucureşti, cu predare în limba franceză. Imediat după ce a promovat examenul de Bacalaureat, aceasta a plecat la studii în Anglia. S-a înscris la University For the Creative Arts, acolo unde a studiat marketing, publicitate şi relaţii publice, în domeniul modei, scrie știridirecte.ro.
Alexia Eram a ales să își sărbătorească ziua de naștere în Grecia, mai precis în Santorini, acolo unde se află de câteva zile cu iubitul ei, Mario Fresh.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News