Iată comunicatul integral:
"În referire la faptul că, în spațiul public, pe parcursul mai multor zile, au fost prezentate o serie de informații eronate referitoare la întâlnirea avută în data de 17.07.2018 de procurorul șef al DNA, doamna Anca Jurma, cu ambasadorul Hans Klemm și atașatul FBI David Varner, Biroul de Informare și Relații Publice face următoarele precizări:
Întâlnirea a avut loc, la inițiativa Ambasadei SUA, la sediul DNA, în scopul prezentării domnului David Varner, noul atașat FBI la București (ca urmare a încetării mandatului predecesorului său), atașat care își desfășoară activitatea în cadrul ambasadei.
Cooperarea DNA cu instituții similare din alte state și cu misiunile diplomatice se înscrie în competențele prevăzute de lege și de Regulamentul de Ordine Interioară ale DNA în realizarea atribuțiilor direcției în materia asistenţei judiciare internaţionale.
În ceea ce privește cooperarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu FBI, ea este expres menționată în Protocolul semnat la 10 septembrie 2007 la Tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistența judiciară în materie penală, ratificat de România prin Legea nr. 112/15.05.2008.
Având în vedere că, în data de 17 iulie 2018, un post de televiziune a prezentat în mod tendențios, în cursul unei emisiuni, faptul că procurorul șef al DNA, doamna Anca Jurma, s-ar fi deplasat la Ambasada S.U.A., inducând telespectatorilor ideea că aceasta a fost "chemată" la sediul ambasadei, am solicitat un drept la replică, în termenul și în condițiile prevăzute de normele în vigoare.
Ştirea respectivă, preluată ulterior și de alte publicații, este una falsă, iar înainte de difuzarea ei, reprezentanții postului nu au făcut nici măcar o minimă verificare pentru a putea publica o informație corectă și imparțială," se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită