Data publicării:

Anca Boagiu face apel la Opoziție să stopeze denigrarea României

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
anca-boagiu
anca-boagiu

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a lansat un apel, luni, la sesiunea extraordinară a Parlamentului, către reprezentanții Opoziției, cerându-le, cu prietenie și respect, să stopeze denigrarea României, de dragul românilor, învinovățind întreaga clasă politică pentru radicalizarea societății.

"Pe drumurile din România, pe autostrăzi, căi ferate, pe centurile ocolitoare, prin aeroporturi, cu metroul nu circulă numai membrii PDL, circulă toţi cetăţenii acestei ţări şi pentru ei avem cu toţi obligaţia să fim serioşi şi să ducem mai departe aceste proiecte şi să lăsăm demagogia şi lupta politică deoparte, pentru că interesul este mult prea mare pentru România în acest moment. Ce vă cer, cu prietenie şi respect, este să opriţi denigrarea României, nu de dragul nostru, nu de dragul politicientilor. Opriţi lucrurile acestea de dragul românilor, care aşteaptă cu totul şi cu totul altceva de la politicienii responsabili din această ţară", a spus Boagiu, în şedinţa de plen din sesiunea extraordinară a Parlamentului.

Ministrul Transporturilor și-a exprimat dorința și intenția de a transforma ”iarna vrajbei”, într-o iarnă a dialogului și a compromisului cu Opoziția, deoarece revolta protestatarilor este generată de toți reprezentanții clasei politice.

"Ar trebui să recunoaştem, cu toţi, că suntem în egală măsură vinovaţii principali pentru deteriorarea climatului politic din România şi pentru mutaţiile profunde care s-au produs în societatea românească", a afirmat Anca Boagiu.

Demnitarul PDL-ist a apreciat că radicalizarea societății se datorează lipsei de comunicare între Putere și Opoziție. "Vedem astăzi o societate radicalizată, o societate care s-a radicalizat ca urmare a bombardamentului pe care îl facem zilnic cu ură, cu violenţă, cu violenţă verbală, cu excese comportamentale", a apreciat aceasta, adăugând că "totul porneşte de la lipsa unui dialog de substanţă între putere şi opoziţie", a conchis Anca Boagiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel