Data publicării:

Anatoli Ciubais, fost emisar special al Kremlinului, suferă de o boală rară, dar ruşii spun că nu e chiar aşa: Astfel de cazuri, de două ori pe lună

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la Anna Shvets, Pexels
Fotografie de la Anna Shvets, Pexels

Anatoli Ciubais, care a demisionat din funcţia de emisar special al Kremlinului din cauza invaziei ruse în Ucraina, este internat în spital undeva în Europa, cu o boală autoimună rară, care atacă sistemul nervos, a informat o jurnalistă care a discutat cu el.

Reuters a informat luni că reportera şi activista politică rusă Ksenia Sobceak a precizat pe Twitter diagnosticul aflat chiar de la Ciubais: sindromul Guillain-Bare, o afecţiune a sistemului nervos periferic, provocată de sistemul imunitar, transmite Reuters luni. Ea nu a dezvăluit unde este spitalizat fostul oficial, care a plecat din Rusia imediat după demisia din martie.

Anatoli Ciubais, în vârstă de 67 de ani, a fost şeful de cabinet al preşedintelui rus Boris Elţin şi reprezentant special al actualului lider de la Kremlin, Vladimir Putin, pentru legăturile cu organizaţiile internaţionale, scrie Agerpres.

Aleksandr Miasnikov, celebru medic rus: Are afectaţi mai mulţi nervi 

Prezentatorul TV şi reputat medic rus, director al Spitalului nr. 71 din Moscova, Aleksandr Miasnikov, a comentat internarea fostului şef al Rosnano, Anatoli Ciubais, într-una dintre clinicile europene, unde Ciubais a fost diagnosticat cu sindromul Guillain-Barré. Sindromul Guillain-Barré, numit şi polinevrită idiopatică acută şi paralizie ascendentă Landry, este o tulburare inflamatorie a nervilor.

Potrivit medicului, o persoană care suferă de această boală, are afectaţi brusc mai mulţi nervi periferici, ceea ce poate declanşa de la unele simptome uşoare de paralizie în zona picioarelor până la o paralizie majoră".

Persoana bolnavă nu mai poate să meargă, nu-şi poate mişca braţele, nu-şi poate controla ochii şi alţi muşchi, a adăugat specialistul rus. După cum a subliniat Miasnikov, boala durează de la două până la câteva săptămâni şi necesită tratament intensiv în spital. Doctorul a sugerat că Ciubais a făcut boala din cauza unei infecţii bacteriene sau virale.

Corpul produce de regulă anticorpi pentru aceşti viruşi sau bacterii, care din anumite motive confundă semnalul prieten sau duşman şi încep să infecteze nu viruşii, ci propriile celule, iar în acest caz, este vorba despre celulele învelişului nervos periferic, a scris Miasnikov, pe canalul său de Telegram, adăugând că rata mortalităţii persoanelor care suferă de o astfel de boală este de 3-7%, iar consecinţele paraliziei rămân pentru mai mult timp la aproape jumătate dintre aceşti pacienţi.

Prezentatorul tv a respins informaţiile apărute tot mai des în ultima perioadă că boala este una rară, susţinând că în spitale medicii se confruntă cu acest sindrom cam o dată sau de două ori pe lună. El a mai spus că există şi cazuri de îmbolnăvire după vaccinurile administrate împotriva gripei, meningitei, herpesului şi coronavirusului. După cum a relatat Rosbalt, prezentatoarea TV Ksenia Sobceak a anunţat că Anatoli Ciubais a fost internat la terapie intensivă, scrie Rador. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel