Data publicării:

Anamaria Prodan îl apără pe Reghe: E prea mândru ca să umble cu o domnișoară de genul!

Autor: Andrada Oana | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Instagram @anamariaprodanreghecampf
Foto: Instagram @anamariaprodanreghecampf

Deși zilele trecute Laurențiu Reghecampf a declarat că a depus actele de divorț, Anamaria Prodan îl apără și susține că este "definiția bărbatului perfect". La mijloc sunt și zvonurile conform cărora antrenorul ar aștepta un copil cu o altă femeie. 

În ciuda anunțului lui Reghe și a zvonurilor că antrenorul ar aștepta un copil cu o altă femeie, Anamaria Prodan s-a declarat împlinită și a susținut, în cadrul unui interviu, că nu există neînțelegeri sau probleme în mariajul lor.

Impresara consideră că nimeni nu l-a prins pe Laurențiu Reghecampf cu lucruri care nu i-ar face cinste așa că, până la eventualele dovezi, sunt doar vorbe. Acum, Reghe e nevinovat în ochii ei. 

Anamaria Prodan consideră că "soțul meu este mult prea mândru ca să umble cu o domnișoară, sau să iasă, sau să se afișeze, sau să aibă copil cu o domnișoară de genul arhicunoscută în oraș. Eu cred că soțul meu, când a intrat undeva cu mine, s-a făcut liniște, sau singur, la fel, și cred că niciodată nu ar putea să iasă cu genul ăsta de femei."

Totodată, pentru Antena Stars, Anamaria Prodan a mai spus că nu a primit niciun document legat de presupusul divorț. 

"Este un om nemaipomenit, este un antrenor fabulos, este definiția bărbatului perfect și este unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am întâlnit pe pământ. Are alături niște oameni pe care și eu am greșit, i-am ținut lângă noi, niște zero barați, niște gunoaie de oameni, care profită de bunătatea lui", a adăugat Anamaria Prodan, potrivit Spynews.

Laurențiu Reghecampf, anunț despre divorț

 

„Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viața mea. Eu nu mi-am expus niciodată viața personală și nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine. Până azi, m-am rezumat, ca expunere publică, la cariera construită în fotbal și nu voi înceta să-mi urmez principiile. Provin dintr-o familie decentă, cu temeiuri creștine, care s-a raportat mereu la Dumnezeu.

Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni. Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media. Personal, am depus actele de divorț la capătul unei căsniciei de care nu mă voi dezice vreodată și pledez pentru respectarea opțiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât și profesional.

Referitor la informațiile prezentate de curând în presă, sunt în măsură să afirm doar faptul că Dumnezeu e peste noi și doar El va decide drumul fiecăruia!", a spus Laurențiu Reghecampf, antrenorul Universității Craiova, pentru Cancan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel