Data actualizării: 28.03.2014 13:12
Data publicării: 28.03.2014 00:55

Lista celor zece aliați ai Rusiei. De Ce stă China pe margine în problema ucraineană

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a aprobat joi o rezoluție prin care declară referendumul din Crimeea invalid și recunoaște suveranitatea Ucrainei. La fel ca în cazul votului din Consiliul de Securitate, China s-a abținut. Atitudinea rezervată a Chinei trădează nu o fisură în relația tradițională cu Rusia, ci mai degrabă tentativa Beijingului de a nu ciupi una dintre cele mai sensibile coarde ale sale: integritatea teritorială.

Rezoluția de invalidare a referendumului din Crimeea a fost adoptată cu 100 de voturi la 11, iar 58 de state s-au abținut.

Cele zece țări care au apărat interesele Rusiei și incursiunea militară în Ucraina sunt următoarele: Armenia, Belarus, Bolivia, Cuba, Coreea de Nord, Nicaragua, Sudan, Siria, Venezuela, Zimbabwe.

După cum lesne se poate observa, între acestea se numără state fără tradiții democratice (Cuba, Bolivia), țări visceral anti-americane (Venezuela), aliați clasici ai Moscovei (Belarus) sau state conduse de un regim acuzat de folosire a armelor chimice împotriva propriilor cetățeni (Siria).

Menirea unei astfel de rezoluții este pur simbolică, exprimând opinia globală.

Jocul Chinei

Prima poziție publică exprimată de China față de criza din Crimeea arăta că Beijingul "respectă independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei". La acea vreme, Rusia trecuse deja cu șenilele peste cele trei elemente sacre ale dreptului internațional.

Reacția Chinei a stârnit sentimente de confuzie din partea unora, care s-au întrebat de partea cui este colosul asiatic. Mai ales că, în dosarul sirian, când un atac al Vestului asupra Damascului părea iminent, n-a fost loc de asemenea ambiguități, China păstrând fidel linia Rusiei, recte de opoziție în fața acțiunii militare.

Neutralitatea Chinei nu este însă rezultatul conversației telefonice purtată de Barack Obama cu omologul său chinez, Xi Jinping, pe care l-a sunat înaintea votului din Consiliul de Securitate al ONU, acolo unde Beijingul are drept de veto. Și, cum am mai spus, nici a degradării relației China - Rusia, care în problemele diplomatice păstrează aceeași parte a baricadei.

Taiwan și Tibet

Îngrijorarea Chinei gravitează în jurul Taiwanului și a Tibetului.

"Principala problemă a Chinei cu privire la referendumurile de oriunde în lume care au legătură cu auto-determinarea ține de implicațiile unui astfel de posibil referendum în Taiwan", spune, pentru Newsweek, Bonnie Glaser, un cercetător al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale.

De la terminarea războiului civil chinez în 1949, când forțele naționaliste ale lui Chiang Kai-shek s-au retras în Taiwan înaintea Armatei Roșii a lui Mao Zedong, Beijingul a insistat că insula ține de teritoriul Chinei, în timp ce guvernul Taiwanului a pretins independența.

Teama Beijingului de mișcările separatiste rezidă, de asemenea, și în istoria relațiilor cu Tibetul, pe care l-a anexat în 1950, și unde etnicii tibetani vor să iasă de sub controlul guvernului Republicii Populare Chineze.

Contextului istoric i se adaugă întâmplări de actualitate din Taiwan, acolo unde studenții au ocupat Parlamentul în semn de protest față de un acord comercial Taiwan - China, despre care aceștia spun că va afecta independența politică a insulei, permițând influenței chineze să penetreze sectoare la care până acum nu avea acces, precum cel publicitar.

"Unii oameni din Taiwan au greșita impresie că Taiwan este o unitate independentă. Lipsa de viziune politică a conducătorilor a devenit un obstacol pentru creșterea economică a regiunii. Dacă studenții taiwanezi sunt înspăimântați de schimbare, vor recurge la aceleași acțiuni precum cei din Egipt și Tailanda, caz în care viitorul Taiwanului va fi incert", se arată într-un editorial Global Times, care spune multe despre pespectiva Chinei, asta pentru că GT aparține holdingului de firme controlat de Comitetul Central al Partidului Comunist și este apropiată de serviciile de informații externe ale Chinei.

Xi Jinping tace, pentru că privește cu atenție

Succesorul lui Hu Jintao la conducere Chinei, Xi Jinping, a devenit secretar-general al Partidului Comunist în noiembrie 2012. Xi, care provine dintr-o familie înstărită, are o soție celebră și o fiică la Harvard, este considerat de analiști și de diplomați drept un lider de o mai mare deschidere decât predecesorul său, dar și un mai bun strateg.

Deznodământul situației din Ucraina va fi un semnal pentru China și al ei Xi Jinping în ceea ce privește problemele domestice ale statului chinez.

China dispută granițe maritime cu Vietnam, Filipine și alte țări din regiune. Beijingul a încercat în ultimii ani să fie cât mai asertiv în spațiul maritim, atitudine care a dus la încleștări în Marea Chinei de Sud și în Marea Chinei de Est.

O altă perspectivă o oferă Charles Kupchan, de la Consiliul pentru Relații Internaționale, care vorbește despre cum afectează conflictul din Crimeea mizele de politică internă. "Voci naționaliste din China ar putea să întrebe: 'unde este Putin al nostru? Dacă rușii pot înhăța Crimeea, noi de ce nu putem pune mâna pe insulele pe care le disputăm cu vecinii", spune acesta.

"Conducerea Chinei călărește tigrul naționalismului chinez și, deseori, sentimentele populare o iau înaintea sentimentelor elitelor", notează el.

O concluzie pertinentă referitoare la implicațiile ce privesc China o face Newsweek, care spune că decidenții Beijingului urmăresc cu atenție evoluțiile din Estul Europei, nedorind să încurajeze separatismul sau să stabilească precedente pentru cum să abordeze lumea regiunile secesioniste, dar în același timp curioși referitor la ce va însemna noua configurație a puterii pentru propriile sale interese.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News