ANAF, bază de date cu persoanele ce prezintă risc fiscal
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că va propune, printr-un proiect de Ordin, modificări pentru a evita rambursări necuvenite de TVA.
"Potrivit prevederilor art.169 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, se rambursează de organul fiscal central, potrivit procedurii şi condiţiilor aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Din aceste prevederi rezultă că, în situaţia în care - din informaţiile deţinute - organele fiscale constată existenţa unui risc pentru o rambursare de TVA necuvenită, solicitările de rambursare ale persoanelor impozabile se soluţionează după efectuarea inspecţiei fiscale anticipate", se arată într-un comunicat al ANAF.
Pentru aplicarea acestor prevederi, s-au stabilit - prin procedura de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare - reguli pentru constituirea bazei de date speciale privind persoanele impozabile pentru care organele fiscale au stabilit risc fiscal.
În vederea creşterii gradului de acurateţe a procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, se consideră necesar ca baza de date specială să cuprindă informaţii privind existenţa unui risc fiscal cu privire la rambursarea de TVA, transmise de structurile cu atribuţii de inspecţie fiscală, de administrare fiscală, Direcţia Generală Juridică sau structurile juridice teritoriale şi Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.
[citeste si]
Având în vedere că, pentru decontul care prezintă un risc fiscal mare, rambursarea se efectuează în urma unei inspecţii fiscale şi că alineatul (9) al art.169 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prevede că: "(9) În cazul inspecţiei fiscale anticipate, efectuate pentru soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA, prin excepţie de la prevederile art. 117, perioada supusă inspecţiei fiscale va cuprinde exclusiv perioadele fiscale în care s-au derulat operaţiunile care au generat soldul sumei negative a taxei....", este imperios necesar – precizează ANAF – ca, pornind de la informaţiile cuprinse în baza de date specială, să se efectueze o analiză distinctă pentru a se stabili dacă într-adevăr pentru decontul respectiv există riscul unei rambursări necuvenite.
Analiza se va efectua pornind de la informaţiile care au condus la înscrierea persoanei impozabile în baza de date specială, raportate la soldul sumei negative solicitat la rambursare şi având în vedere orice alte informaţii relevante care pot configura sau nu existenţa unui risc fiscal constând într-o rambursare necuvenită, risc ce poate fi verificat şi identificat de către organele de inspecţie fiscală în cadrul unei acţiuni de inspecţie, potrivit romaniatv.net.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News