Ana Maria Brânză, după victorie: "Am avut o luptă personală"
Echipa feminină de spadă a României a adus delegaţiei noastre prima medalie la Jocurile Olimpice de la Rio, cucerind aurul, după o finală cu campioana de la Londra 2012, China.
Ana Maria Brânză, care a câştigat tuşa de aur în sfertul de finală cu SUA, a făcut spectacol în ultimul asalt cu China, fiind spadasina care ne-a adus cele mai multe puncte în meciul pentru aur.
"Cu această victorie ne-am spălat păcatele de la individual. Îi dedic medalia tatălui meu (n. red. – decedat înainte de JO de la Londra). Se spune despre mine că sunt arogantă în scrimă. Să-l vedeţi pe antrenorul Chinei, Daniel Lavavasseur. Mă bucur că le-am bătut pe chinezoaice. Nu credeam că se mai termină, ne chinuim de 2 ani să batem China. Am avut o luptă personală cu ultima", a spus Ana Maria Brânză după cucerirea medaliei de aur.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News