Amsterdamul are deja cele mai mari taxe pentru turişti, comparativ cu alte oraşe europene, în condiţiile în care vizitatorii trebuie să plătească o taxă de şapte procente din valoarea cazării. Miercuri, municipalitatea din Amsterdam a anunţat o taxă suplimentară de trei euro pentru fiecare noapte petrecută la hotel. Autorităţile din Amsterdam se aşteaptă ca noua măsură să aducă la bugetul oraşului aproximativ 100 milioane de euro, banii care vor fi folosiţi pentru a păstra patrimoniul istoric.
Cel mai important oraş din Olanda intenţionează să investească 289 milioane de euro în următorii ani pentru întreţinerea podurilor, canalelor, parcurilor şi străzilor. În schimb, Asociaţia hotelierilor şi operatorilor de restaurante din Olanda (Koninklijke Horeca) a criticat noua taxă, subliniind că Amsterdamul are deja cea mai mare taxă pentru turişti comparativ cu alte destinaţii populare din Europa.
Creşterea numărului de turişti este o problemă pentru Amsterdam. Anul trecut s-au înregistrat aproximativ 25 de turişti la fiecare locuitor. Se estimează că în anul 2025 peste 30 de milioane de turişti vor vizita Amsterdamul. Şi alte oraşe din Europa, precum Veneţia şi Barcelona, se străduiesc să facă faţă turismului de masă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria