Amnesty International cere Irakului să nu mai folosească grenade lacrimogene cu potenţial letal
Cinci manifestanţi au fost ucişi la Bagdad de grenade lacrimogene cu potenţial letal şi care ''nu au mai fost folosite înainte'', a anunţat joi Amnesty International, cerând autorităţilor irakiene să înceteze utilizarea acestor proiectile de 10 ori mai grele decât grenadele lacrimogene folosite în mod obişnuit, relatează AFP, scrie Agerpres.
De când au fost reluate manifestaţiile care cer căderea regimului, în urmă cu o săptămână, Piaţa Tahrir din Bagdad, epicentrul mişcării de protest, este scufundată zi şi noapte într-un nor de gaze lacrimogene.
În cinci zile, potrivit Amnesty, cel puţin cinci manifestanţi au fost ucişi de aceste grenade cu potenţial letal folosite de forţele de ordine.
Aceste grenade, de provenienţă sârbă şi bulgară, nu au mai fost văzute până acum, afirmă ONG-ul, care apreciază că ele sunt destinate să ucidă şi nu să-i împrăştie pe manifestanţi.
Imaginile filmate de militanţi arată bărbaţi căzuţi la pământ, cu craniul fracturat din care iese fum. Analize de imagistică medicală autentificate de Amnesty arată grenade încastrate cu totul în craniile unor protestatari ucişi.
Grenadele cu gaze lacrimogene folosite de obicei de poliţie în întreaga lume cântăresc între 25 şi 50 de grame, conform Amnesty, dar cele utilizate la Bagdad cântăresc între 220 şi 250 de grame şi puterea lor este de zece ori mai mare atunci când sunt aruncate.
Un doctor din Bagdad a declarat că a văzut pentru prima dată răni cauzate de acest tip de grenade.
Când ajung la spital, se ştie că răniţii au fost loviţi de grenade din cauza mirosului. Dacă mai sunt în viaţă, căutăm rana pentru a scoate grenada", a explicat el. "Este foarte clar că impactul este direct şi nu este cauzat de reculul grenadelor trase la sol, a continuat el.
ONG-ul citează de asemenea un medic de la un spital situat în apropierea Pieţei Tahrir care a afirmat că primeşte în fiecare zi şase-şapte persoane rănite la cap de aceste proiectile.
Aceste decese survin în contextul în care, potrivit unui bilanţ oficial, peste 250 de persoane au fost ucise în cursul protestelor şi violenţelor care au loc în Irak de la 1 octombrie.
În cursul primului episod al manifestaţiilor, de la 1 până la 6 octombrie, 70% dintre morţi prezentau răni la cap sau piept provocate de gloanţe trase de lunetişti despre care autorităţile susţin că au reuşit să-i identifice.
De la reluarea protestelor, la 24 octombrie, nici un foc de armă cu gloanţe reale tras de forţele de ordine nu s-a mai înregistrat în capitală, dar aproximativ 40 de protestatari au fost ucişi acolo.
Un oficial irakian din domeniul securităţii a dat asigurări că numeroşi membri ai forţelor de ordine afirmă că nu sunt antrenaţi să controleze mulţimile, într-o ţară care este în război în mod constant şi care se confruntă în prezent cu cea mai gravă criză socială de la căderea regimului lui Saddam Hussein în 2003.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News