Amenzi de aproape 50.000 de lei în urma protestelor de aseară de la Constanța
Jandarmii din Constanța au făcut bilanțul amenzilor aplicate aseară în urma protstelor de stradă împotriva restricțiilor legate de pandemia de coronavirus.
Au fost aplicate 102 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 49500 de lei atât organizatorului, cât şi unora dintre participanţii la protestul împotriva restricțiilor, de aseară, de la Constanța.
”Organizatorul activităţilor a fost sancţionat contravenţional pentru că nu a declarat adunarea publică şi nu a luat măsurile necesare astfel încât adunarea publică să se desfăşoare conform prevederilor legale impuse de actualul context epidemiologic, iar participanţii pentru că au participat la o adunare publică cu nerespectarea condiţiilor şi măsurilor preventive impuse pe timpul stării de alertă şi nu au respectat măsurile individuale de protecţie sanitară conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi H.G. nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României”, se arată într-un comunicat de presă.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi a altor persoane care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.
VEZI ȘI: Proteste cu sute de oameni în mai multe oraşe din România, împotriva restricţiilor din pandemie
Proteste în multe orașe din cauza noilor restricții. TĂCERE TOTALĂ din partea guvernanților
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News